Sentinţă inedită: Prejudiciu restituit în rate de câte 200 de lei!
Judecătoria Târgu Jiu a condamnat, joi, mai multe gorjence într-un dosar în care acestea au fost acuzate pentru că ar fi păcălit statul cu zeci de mii de lei. Faptele s-a produs, evident, în urmă cu aproape un deceniu, iar banii au fost încasați ca ajutor de șomaj, AJOFM Gorj având de recuperat de la persoanele condamnate acum sume destul de mari de bani. Prejudiciul va fi achitat însă în rate de câte 200 de lei, „șomerii” condamnați de instanță neavând alte posibilități de plată pentru a stinge prejudiciul.
Cea mai mare pedeapsă i-a fost aplicată Irinei Rușeț, care a fost condamnată la 2 ani și 3 luni de închisoare. Ea nu va face însă pușcărie pentru că verdictul instanței prevede înlocuirea pedepsei respective cu un termen de încercare de 4 ani și 3 luni, timp în care patroana firmei implicată în afacerea cu subvențiile pentru șomeri trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare.
Pedeapsa a fost dată în condițiile în care și ea și celelalte inculpate din dosar au recunoscut acuzațiile formulate de procurori, caz în care legislația oferă clemență. Alte patru femei inculpate în dosar, precum și un bărbat, au primit condamnări de câte 2 ani, executarea fiind, de asemenea, suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 4 ani.
Lista respectivă e formată din Mioara Oțelea, Maria Popescu, Eugenia Pasărescu, Eugenia Pâslea, Maria Râcea și Vasile Gurițoiu. Pedepsele au fost pronunțate cu suspendare în condițiile în care inculpatele s-au angajat că vor achita prejudiciul produs AJOFM Gorj, numai că plata banilor se va face în rate de câte 200 de lei, pe măsura posibilităților financiare. Sumele nu sunt deloc unele mici, în cele mai multe cazuri trecând de 10.000 de lei, după cum reiese din sentința magistraților gorjeni.
„Obligă pe inculpata Ruşeţ Irina la despăgubiri civile în sumă de 18.538 lei reprezentând subvenţii încasate în baza Legii nr. 76/2002 şi a Legii nr.116/2002. Obligă pe inculpata Oţelea Mioara la despăgubiri civile în sumă de 10.806 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Obligă pe inculpatul Guriţoiu Vasile la despăgubiri civile în sumă de 7.265 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Obligă pe inculpata Pîslea Eugenia la despăgubiri civile în sumă de 7.813 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Obligă pe inculpata Rîcea Maria la despăgubiri civile în sumă de 7.234 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Obligă pe inculpata Păsărescu Eugenia la despăgubiri civile în sumă de 11.808 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Obligă pe inculpata Popescu Maria la despăgubiri civile în sumă de 12.406 lei reprezentând indemnizaţii de şomaj efectiv primite. Constată că inculpaţii Pîslea Augenia, Oţelea Mioara, Guriţoiu Vasile şi Rîcea Maria au semnat cu partea civilă AJOFM Gorj angajamente de plată privind achitarea prejudiciilor în rate lunare de câte 200 lei”, se precizează în decizia magistraților gorjeni.
Fiecare inculpată în parte trebuie să mai achite pe lângă banii respectivi și câte 600 de lei cheltuieli de judecată către statul român. Verdictul nu este definitiv, dar prin decizia de joi instanța a anulat documentele falsificate în baza cărora au fost acordate ilegal subvențiile menționate. Lista actelor este una extrem de lungă, fiind vorba inclusiv de documente întocmite de o angajată a AJOFM Gorj, Maria Păsărescu, întâmplător pe lista inculpatelor figurând și Eugenia Păsărescu. Faptele s-au petrecut în 2008-2009 când funcționara AJOFM lucra chiar la punctul de lucru pe care agenția îl avea la Mătăsari.