Şendroiu revine. A marcat de două ori

Pandurii Târgu Jiu a jucat miercuri al doilea meci de verificare din perioada  de iarnă şi s-a impus cu scorul de 4-1 în faţa echipei  de la Rovinari. Cel  mai bun jucător al celor de la Pandurii s-a dovedit a  fi Andrei Şendroiu, care a marcat de două  ori şi  a dat şi o pasă de gol la reușita lui Stan.

Meciul amical cu Jiul Rovinari nu a fost deloc unul uşor pentru echipa din Târgu Jiu. Chiar dacă aveau în faţă  un adversar dintr-o ligă inferioară, acest lucru nu s-a  văzut până la pauză, când Jiul Rovinari conducea cu scorul de 1-0 prin reuşita lui George Bozianu.

După zece zile de antrenamente, efectuate mai mult pe terenul sintetic şi pe pista de la noul stadion, Pandurii a jucat miercuri pe terenul trei, cel cu iarbă naturală.

Antrenorul Călin Cojocaru a preferat să mai menajeze dintre jucătorii care au evoluat la primul amical, de aceea nu i-a mai folosit la acest meci pe sârbul Nikola Sepa, Dinu-Ivănescu, Achiriloaiei şi Takahashi. Au intrat în schimb Daniel Ciobanu, care a revenit săptămâna trecută la pregătire, Andrei Şendroiu, menajat la primul amical, dar şi Patrick Popescu, revenit şi el recent la antrenamente,  dar şi doi fotbalişti tineri aflaţi în probe.

În prima repriză a meciului au evoluat: Opriţa – Cuţitoiu, Catrici, Ciobanu, Vasilescu, Trancă, Babaua, Peia, Tănăsoiu, Pirciu, Bodea. Dintre aceştia, după pauză au mai rămas pe teren doar doi jucători, Cuţitoiu şi Vasilescu, alături de aceştia evoluând portarii Alexandru Krupenschi şi Cătălin Iovicin, şi jucătorii Alexandru Stan, Leonard Gheorghe, Pape, Patrick Popescu, Cristian Ştefan, Andrei Şendoriu, Albert Cornicioiu, Borisav Zlatarić şi Lică Mândrean.

După pauză cei de la Jiul Rovinari s-au emoţionat şi au trimis mingea în propria poartă, după care Andrei Şendroiu şi-a început recitalul speculând greşelile mai tinerilor jucători de la Rovinari, antrenorul Liţoiu trimiţând pe teren şi o serie de juniori în repriza a doua.

Pandurii a mai reuşit să înscrie de trei ori, prin Şendroiu de două ori, şi Alexandru Stan, care a marcat tot dupa o pasă a lui Şendroiu, jucător care pare să îşi revină după ce a suferit anul trecut mai multe accidentări succesive.

Vizualizări: 925

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: