Şeful CE Oltenia ia bani de la zece companii şi ministere

Membrii Consiliului de Supraveghere din CE Oltenia au câştigat lunar între 3.000 şi 5.000 de lei pe parcursul anului 2012. Cu excepţia reprezentantului Fondului Proprietatea, care nu este remunerat din banii companiei. Şeful supraveghetorilor, Gabriel Dumitraşcu, este campion la capitolul avere, mai ales că are zece surse de venit babane, aproape toate de la stat. Acesta îşi permite să ofere în nume personal împrumuturi de sute de mii de euro, după cum rezultă din declaraţia sa de avere.

Membrii Consiliului de Supraveghere din CE Oltenia şi-au publicat declaraţiile de avere pe site-ul oficial prin companie. Doar cei şase membri, pentru că despre al şaptelea nu se ştie nimic.

Dumitraşcu, director peste tot

Gabriel Dumitraşcu, preşedintele CS de la CE Oltenia, a câştigat cei mai mulţi bani de la complex. Gabriel Dumitraşcu ia 5300 de lei pe lună de la CE Oltenia. Pe lângă CE Oltenia el mai este în conducerile Tarom, Rompetrol Rafinare sau la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În plus, el a făcut în aprilie 2013 o tranzacţie de 200.000 de euro către firma Prospecţiuni SA. Gabriel Dumitraşcu a împrumutat persoane cu peste 100.000 de euro şi încă o persoană cu 672.000 de lei. Dumitraşcu a încasat, anul trecut, salariu din zece părţi. El este director general în ambele ministere, şi Economiei, şi Energiei, dar are contractul de muncă la OPSPI şi este în forurile de conducere la mai multe societăţi de stat. De la CE Oltenia a încasat anul trecut 54.806 de lei.

avere_dumitrascu

Noutăţi şi la Georgiana Porumbel

Georgiana Porumbel a câştigat de la CE Oltenia 46.727 de lei. Fiica consilierului PSD Gheorghe Porumbel are două conturi curente, unul deschis în 2012 în care are 8.739 de lei şi altul din 2008 în care avea la data completării declaraţiei de avere 62.946 de lei. Porumbel se gândeşte de acum la bătrâneţe astfel că economiseşte într-un fond de pensii în care a strâns până acum 22.026 de lei. Georgiana Porumbel are de plătit un credit de 49.610 euro pentru un apartament pe care şi l-a cumpărat în 2010. Georgiana Porumbel nu-şi face public salariul de la Pirelli, însă de la CE Oltenia a luat în 2012 suma de 46.727 de lei.

Alin Chiţu, unul dintre cei mai noi membri ai Consiliului de Supraveghere, are cu ce să se laude, el fiind acţionar la zece firme. De la CE Oltenia a luat 2.853 pe lună, încasând pe lunile prinse în declaraţia de avere din 2013 suma de 15.833 de lei. În plus, Alin Chiţu mai lucrează şi pentru firma Ţucă Zbârcea şi Asociaţii, unde oferă consultanţă fiscală.

Cătălin Purdilă a câştigat 23.700 de lei de la CE Oltenia, iar Dorin Spătaru 47.012 de lei. Spătaru mai este membru şi în CA Electrica, dar şi acţionar unic la SPA Business Solution SRL. Cătălin Purdilă are mai multe conturi, dar cu sume mici, de maxim 1000 de lei. În schimb el încasează de la Transelectrica, unde este angajat, 156.847 de lei pe an.

ZERO

Daniel Naftali, reprezentantul Fondului Proprietatea, are 11 conturi în lei, dolari, euro şi fonduri de investiţii. El nu este remunerat pentru activitatea din CE Oltenia.

Vizualizări: 274

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: