Şedinţă cu uşile închise pentru salvarea CE Oltenia. Concluzia: Totul merge bine!
Complexul Energetic Oltenia este stabil, pe profit și va lucra la foc continuu tot anul. Aceasta este concluzia discuțiilor care au avut loc la finalul săptămânii, pentru salvarea companiei energetice. Prezenți la discuții au fost secretarii de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan și Andrei Maioreanu, dar și Dragoș Titea, de la Ministerul Transporturilor. Trei ore au durat aceste discuții la care presa nu a avut acces.
Pe lângă oficialii guvernamentali, la discuții au luat parte sindicaliști din CEO, parlamentari, autoritățile județene și primarii din localitățile afectate de minerit. Discuțiile s-au purtat cu ușile închise, jurnaliștii fiind poftiți afară chiar de către prefectul Ciprian Florescu. Singurele informații legate de această întâlnire au fost obținute abia la încheierea ședinței.
Vişan: CE Oltenia este în piaţă!
Oficial, Complexului Energetic Oltenia îi merge bine. „La cinci luni situația financiară a CE Oltenia este sigură, stabilă, pe profit. Complexul Energetic Oltenia este bine ancorat în economia țării și în siguranța sistemului energetic. În primul rând, constituie și va constitui în continuare element de siguranță națională, are toate condițiile de mediu rezolvate. CE Oltenia este în piață. Funcționarea Complexului în această perioadă, comparativ cu anii trecuți, este de 7-8 blocuri, cu peste 1000 MW contracte bilaterale încheiate, ceea ce înseamnă stabilitate, predictibilitate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan.
Mai mult, oficialul din Ministerul Energiei a spus că CE Oltenia a achitat la zi obligațiile către toți furnizorii şi către bănci. A mai spus că s-au început lucrările de modernizare la grupul 5 Rovinari. „CE Oltenia este în situația în care a trecut de la problematica nefuncționării la cea a asigurării unei funcționări de lungă durată, inclusiv în regim de vară, media grupurilor care funcţionează este peste 7 blocuri. Se prognozează că cei peste 14 TWh vor fi mai mulţi, peste 21 de milioane de tone de cărbune şi vom avea o mobilizare prin prelungirea timpului de lucru pentru a asigura aceste obligaţii prin plata drepturilor către toţi salariaţii care fac această prestare de muncă”, a mai spus Vișan. Secretarul de stat a menţionat că, în perioada următoare, expropriaţii din zona carierei Roşia vor primii banii cuveniţi pentru eliberarea terenului necesar desfăşurării activităţii miniere, iar în luna iunie va fi finalizată documentaţia pentru exproprierile din zona carierei Jilţ, banii necesari urmând să fie solicitaţi la rectificarea bugetară.
„S-a mai discutat despre legea holdingului care este în Parlament. A fost un subiect deschis de domnii deputați. Un lucru imposibil astăzi de realizat, dar poate în viitor va fi bine în această direcție”, a declarat Sorinel Boza, managerul CE Oltenia.
Boza a mai vorbit și de înțelegerea cu Ministerul Transporturilor pentru a rezolva problemele legate de transportul cărbunelui pe calea ferată.