Secţie de neurologie la Novaci
Bolnavii cu afecţiuni neurologice din zona Novaciului nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul până la spitalul din Târgu Cărbuneşti sau la cel din Târgu Jiu. Doi medici neurologi vor fi angajaţi în cadrul Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc Novaci, urmând ca într-un viitor apropiat să fie înfiinţată chiar şi o secţie de Neurologie.
La concursurile organizate pentru cele două posturi de medici specialişti în neurologie, primele de altfel din cadrul unităţii, s-au înscris două candidate. Este vorba de Ilaria Tabacu, originară din Peştişani, care a urmat rezidenţiatul la Timişoara, şi Ramona Jugănaru, din Târgu Jiu, medic la Lupeni, judeţul Hunedoara. Posturile sunt pentru cabinetul din Ambulatoriul spitalului. Cele două candidate urmează să susţină examenul pe post.
Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci are planuri mari. Vrea să înfiinţeze o secţie de neurologie, pentru a-şi păstra pacienţii în spital, aspect ce va atrage implicit şi o finanţare mai bună pentru unitatea medicală. „După ce vor veni medicii neurologi, voi face demersurile pentru a crea un compartiment pentru Neurologie. Vor lucra în două ture. Acesta a fost şi proiectul. Când vom pune liftul şi va intra spitalul în programul de reabilitare, în mansardă vom face chiar o secţie de Neurologie. Cazuri sunt multe, nu vreau să le pierd. Vreau să le tratez la spital. În aprilie, când se va încheia noul contract, vreau să am prinsă şi Neurologia, să primim decontare”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Totodată, conducerea spitalului vrea să angajeze în aprilie şi un cardiolog, în spital neexistând un astfel de specialist. „Să fie un cardiolog în spital contează foarte mult, dat fiind riscul care există la populaţia din zonă”, a mai spus managerul spitalului.