Mai mult de jumătate din instituţiile statului nu au bani de salarii pentru noiembrie şi decembrie. Unele nici pentru octombrie. România caută să se împrumute cu încă un miliard de euro pentru cheltuielile curente. Nu, nu pentru autostrăzi, nu pentru spitale, ci pentru salariile dintr-un sistem bugetar supradimensionat şi pentru pensiile speciale tot mai multe şi tot mai mari.

Criza de bani este atât de mare, încât multe instituţii de stat nu mai fac angajări, deşi au posturi disponibile. Bugetele scârţâie din toate încheieturile, astfel că există o teamă majoră în a angaja noi cheltuieli.

Cred că guvernul Dăncilă nu va avea un sfârşit de an uşor. Liderii de sindicat din învăţământ sunt revoltaţi pentru că au fost anunţate patru mii de posturi care vor fi reduse. Oficial, ministerul de resort dezminte, deşi documentele sunt clare. Nici în sănătate nu este linişte, pentru că medicii din centrele de permanenţă nu şi-au luat banii pentru orele de gardă de patru luni. Supărare este şi printre fermierii ai căror porci au fost nimiciţi de pestă, pentru că nu sunt bani pentru despăgubiri. O supărare şi mai mare este printre primari, care pe hârtie au proiecte, dar multe dintre ele sunt subevaluate, ca să nu vină firmele la licitaţie. Primarii încep să îşi dea seama că multe dintre programele guvernamentale au fost o păcăleală, astfel că proiectele cu care s-au lăudat tot anul nu vor prinde contur. Singurii norocoşi sunt cei care au accesat fonduri europene.

Toată această tensiune din sistemul public mocneşte. Încă nu a izbucnit, pentru că pe agenda publică este mereu altceva. Ba este puci în PSD, ba este referendum, ba va fi remaniere. Este doar o chestiune de timp până când criza va ieşi la suprafaţă. Se vede fundul sacului, dar mulţi încă se mai amăgesc că sunt soluţii.

Spunea cândva un fost prim-ministru că partea rea, atunci când ţara trece printr-o criză, este aceea că nu există limită de jos. Întotdeauna se poate mai rău. Guvernele din ultimii ani s-au împrumutat cu nemiluita şi omul de rând nu a simţit efectele unor politici catastrofale. Scadenţa vine întotdeauna, aşa că trebuie să ne aşteptăm să vină ziua când ni se va spune să strângem cureaua. Ştiu că mulţi preferaţi să îl ascultaţi pe Dragnea cum vă minte frumos, dar asta nu o ne scape de ce va urma.