Se fură apă la Rânca? Aparegio: Vom lua măsuri!

Aparegio Gorj a preluat serviciul de alimentare cu apă din stațiunea montană Rânca, iar misiunea va fi una dificilă. La Rânca, nu este apă în perioadele supraaglomerate, iar canalizarea în care s-au investit sume fabuloase nu funcționează. Directorul Aparegio a tras și un semnal de alarmă, atenționând proprietarii de pensiuni din zonă că trebuie să intre în legalitate. „Furtul de apă se pedepsește cu dosar penal”, avertizează Traian Pătrășcoiu.

Aparegio se va ocupa de alimentarea cu apă din Rânca. În fiecare sezon când vin mii de turiști în stațiune, este aceeași problemă: apa curge prea puțin sau chiar deloc la robinete. Directorul Aparegio Gorj, Traian Pătrășcoiu, a declarat că va face verificări, pentru început în privința lucrărilor, dar și a proprietarilor din zonă. „Orașul Novaci face parte din aglomerările care sunt prinse în Master Plan. Rânca este prinsă ca și localitate componentă. Am făcut câteva vizualizări. Sunt lucrări care corespund, lucrări care nu corespund, lucrări care s-au degradat între timp. Sunt abonați și neabonați. Sunt unii care folosesc apă, zic ei din surse proprii, dar ea este de la rețea. Vom analiza minuțios să vedem ce facem pentru îmbunătățirea serviciilor, apoi trecem la măsuri. Solicităm tuturor să încheie contract cu operatorul regional de apă”, a explicat Traian Pătrășcoiu.

Furtul de apă se lasă cu dosar penal

Cei care vor fi prinși pe picior greșit își vor păta cazierul. Furtul de apă se pedepsește cu dosar penal. „Începând din noiembrie 2016, furtul de apă este penal. Se pedepsește ca furtul de gaze sau de energie electrică. Toată lumea trebuie să răspundă pentru faptele sale. Mai întâi vom face o campanie de conștientizare, apoi trecem și la amenzi”, susține Pătrășcoiu.

Vizualizări: 1,256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: