Se amână finalizarea hidrocencentralelor de pe Jiu

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru, co-președintele REPER, a anunţat, ieri, că investițiile propuse de România în Planul REPowerEU au fost respinse de Comisia Europeană.

 

România a primit de la Uniunea Europeana 1.4 miliarde de euro pentru capitolul verde al PNRR denumit REPowerEU. Aceşti bani puteau fi folosiţi pentru investiții în eficiență energetică destinați IMM-urilor și gospodăriilor, cu scopul clar de a ajuta consumatorii vulnerabili să își diminueze facturile la energie.

”Într-o totală lipsă de transparență și pe repede înainte, guvernul a cerut finanțare pentru proiecte venite pe filieră de partid, precum: investiții ineficiente pe lacuri aflate în fiefurile PSD-PNL din Oltenia sau pe canalele de irigații din Brăila pentru a servi clientela locală sau investiții ale companiilor de stat, inclusiv cele care au fost exceptate de impact de mediu într-un mod abuziv. Ca răspuns, Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale guvernului pentru RePowerEU și a a aprobat doar investițiile legate de eficiență energetică și care ajută gospodăriile și antreprenorii să își reducă facturile – adică exact ce am transmis împreună cu Partidul REPER ca soluții” a scris DragoşPîslaru pe pagina sa de Facebook.

Nouă amenajări hidroenergetice și un parc au fost oprite din execuţie. Printre acestea se numără şi amenajarea hidroenergetică de pe râul Jiu, pe sectorul Livezeni- Bumbești.

Vizualizări: 924

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: