Scenariu: Ore mai scurte și mai puține. "Să vedem oficial"

Doar două săptămâni mai sunt până se dă startul unui nou an școlar, iar elevii încă nu au idee ce vor face. Directorul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Dorin Tașcău, spune că se așteaptă acel ordin al Ministerului Sănătății și cel al Educației pentru a ști cu exactitate ce se întâmplă.

”Nu avem oficial ordinul pe care trebuie să-l emită Ministerul Sănătății și cel al Educației privind măsurile generale pe care trebuie să le luăm și să le respectăm în această perioadă. Noi, directorii, suntem pregătiți, cel puțin eu sunt pregătit. Problema este acel document, sperăm să apară cât mai curând. Înțeleg că termenul este 7 septembrie pentru a putea să ne pliem pe respectivele cerințe. În ghidul care este supus discuției se arată faptul că elevii nu ar trebui să stea mai mult de 30 de minute în sala de clasă și maximum 4 ore. Pauzele trebuie făcute în așa fel încât să nu se aglomerate copii la toalete și în curțile școlilor. Trebuie să vedem oficial ce se va întâmpla”, a spus directorul CNTV, Dorin Tașcău, la Târgu Jiu TV.  

O altă problemă este legată de elevii claselor terminale, a VII-a și a XII-a. Aceștia trebuie să fie cu toții în sălile de clasă: ”Sunt clasele de-a XII-a și de-a VII-a care trebuie să vină în integralitate la școală, în acest scenariu. Aici avem o problemă, sunt clase numeroase. Noi ne-am pregătit cu anumite săli mari, stil amfiteatru, în care putem să găzduim elevii”, a mai spus Tașcău.

Vizualizări: 1,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: