Scandal la cârciumă într-o comună din Gorj. Implicați patru tineri

Polițiștii din Rovinari au intervenit într-un conflict ce a avut loc într-un bar din Bâlteni. un tânăr de 21 de ani este audiat la poliției, după ce ar fi agresat alți trei tineri în cârciuma respectivă.


”La data de 05 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost solicitați prin apelul unic 112 să intervină la un conflict spontan, intervenit între mai multe persoane ce se aflau într-un local public din comuna Bâlteni. 


Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani din comuna Bâlteni, ar fi agresat fizic trei tineri, de 22, 23 și 26 de ani, toți din aceeași localitate și, totodată, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător ar fi provocat mai multe pagube materiale.


În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.


În aceste momente, tânărul este audiat de polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari.


Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale”, anunță IPJ Gorj.

Vizualizări: 3,139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: