Scandal la Albeni. A ajuns în arestul poliției
Un bărbat de 50 de ani, din comuna Albeni, a ajuns ieri în arestul poliției, sub acuzația de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 20 de ani, din comuna Albeni, cu privire la faptul că a fost amenințat cu acte de violență de un localnic.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 50 de ani ar fi ieșit din curtea casei sale, având în mână un corp tăietor și l-ar fi amenințat pe apelant”, a anunțat IPJ Gorj.
Cu ocazia intervenției, polițiștii au identificat și ridicat corpul tăietor în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.