Scandal între „nesimţitul” şi „interlopul” din PNL Gorj

Schimb de replici dur între consilierii locali PNL de la Târgu Jiu. Este vorba despre Gabriel Giorgi şi Mihai Paraschiv, care prin intermediul postului Radio Infinit s-au bălăcărit ca la uşa cortului. În contextul unor discuţii privind ocuparea funcţiei de preşedinte la PNL Târgu Jiu, directorul Minprest îl cataloghează drept interlop pe colegul Mihai Paraschiv. La rândul său, acesta l-a făcut pe Giorgi „nesimţit” şi „infantil”, acuzându-l că are probleme de logică.

Zvonurile conform cărora Mihai Paraschiv ar fi cel care va ocupa funcţia de preşedinte la PNL Târgu Jiu, în locul lui Matei Nădrag, l-au iritat pe Gabriel Giorgi. Acesta spune că în condiţiile în care Paraschiv ar prelua conducerea filiale municipale, partidul ar avea legături strânse cu lumea interlopă. „Nu ştiu cine ar putea să-i ia locul lui Matei Nădrag. Auzisem zilele trecute că o să fie Mihai Paraschiv, dar dacă o să fie el o să cădem din lac în puţ. Mai bine rămânea Matei Nădrag, decât Mihai Paraschiv. Măcar Matei Nădrag stătea şi nu zicea nimic, acum o să ajungă la conducerea Partidului Naţional Liberal un reprezentant al lumii interlope din Târgu Jiu şi nu este normal. PNL ar deveni un partid care are legătură cât mai strânsă cu lumea interlopă şi nu-i normal”, a declarat Gabriel Giorgi.

Mihai Paraschiv consideră că directorul Minprest are probleme cu logica. „Giorgi nu poate fi decât un nesimţit dacă m-a catalogat într-un astfel de mod. În primul rând, domnul Giorgi are probleme de natură logică. L-am văzut zilele trecute la o emisiune TV în care spunea că îşi va duce mandatul de consilier până la bun sfârşit, că liberalii adevăraţi merg cu aripa Tăriceanu şi numai oportuniştii rămân în Partidul Naţional Liberal. Nu pot să-l consider decât un infantil şi un oportunist pentru că aşa consideră, că dacă rămâne în PNL este un oportunist”, a declarat Mihai Paraschiv.

RECOMANDARE

Nici liderul PNL Gorj nu a scăpat de furia lui Giorgi după ce a anunţat că îi va cere încă o dată excluderea din partid. „Îi doresc succes domnului Dian Popescu dacă vrea să mă excludă a doua oară din Partidul Naţional Liberal. Îi reamintesc că în interimat nu se iau decizii de excludere, doar se administrează partidul. El fiind obişnuit să încalce statutul, probabil că o să recurgă la acest gest. Eu îi recomand să renunţe la cititul etichetelor de pe sticlele de whisky şi să pună mâna să studieze statutul PNL şi regulamentul de aplicare a acestuia”, s-a revoltat Giorgi la acelaşi post de radio.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: