Sărbătoarea Trifonului și sfinţirea viilor

O nouă ediţie a sărbătorii Trifonului a avut loc în comuna Peștișani din  judeţul Gorj. Proprietarii viilor s-au adunat la crucea din dealul Ieriţi, unde preotul a sfinţit viile, a blestemat gângăniile dăunătoare și i-a pomenit pe cei plecaţi în altă lume, apoi s-a ciocnit un pahar de vin, s-a cântat și s-a jucat, veselia cuprinzând și cele mai necăjite suflete.

Sfântul Mucenic Trifon este cinstit ca protector al grădinilor și al livezilor împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamităţi naturale. În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinţi apa în prima zi a fiecărei luni. Astfel, agheasma din ziua de 1 februarie este numită „agheasma Sfântului Trifon”. De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși ţin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile. Tot în această zi, unii oameni gospodari aduc la biserică seminţe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot, pentru semănat.

Sărbătoarea Sfântului Trifon, de la 1 februarie, prefaţează anul pomi-viticol. Pentru ca acesta să înceapă și să se desfășoare în cele mai bune condiţii, de ziua Sfântului Trifon se practică o serie de rituri, menite a asigura protecţia și fertilitatea viilor și a livezilor de pomi fructiferi.

În partea de sud a Olteniei, se practică un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, ce urmează să înceapă peste câteva săptămâni, cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca, de altfel, și obiceiul întâlnit numai în zona amintită, pare a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zarezan, adică Trifon Tăietorul.

Pentru fertilizarea viilor și protejarea lor de dăunători, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantaţiilor și vărsau vin în jăraticul aprins. Totodată, ei săreau peste foc pentru a fi feriţi de boli.

O alta practică, utilizată în paralel cu aprinderea focurilor, consta în afumarea viei cu o cârpă aprinsă. Se preîntâmpina astfel pătrunderea în spaţiul viei a spiritelor malefice sau erau alungate acele duhuri care reușiseră să se cuibărească printre frunze și gunoaie.

Vizualizări: 1,482

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: