Salariaţii Petrom au protestat împotriva executării silite a conturilor
Mai mulţi angajaţi şi foşti angajaţi ai companiei Petrom au protestat ieri în faţa unui birou de mediere din cauza măsurilor luate de conducerea companiei de a le executa conturile. În urmă cu câţiva ani, salariaţii Petrom au acţionat în instanţă compania, printr-o acţiune colectivă, pentru dobândirea unor drepturi salariale. Prima instanţă le-a dat câştig de cauză tuturor salariaţilor beneficiind atunci de sume imense pe care le-au şi cheltuit. Ulterior, compania a redeschis procesul şi a obţinut returnarea sumelor. Aşa s-au trezit salariaţii că au de înapoiat toţi banii câştigaţi. Oamenii se plâng că li se opreşte tot salariul şi că nu mai au cu ce trăi. Ba mai mult, unii dintre foştii salariaţi spun că deşi au popriri pe pensii au fost notificaţi încă o dată pentru un alt dosar.
Sute de salariaţi şi foşti salariaţi ai companiei Petrom au câştigat în anul 2008, în instanţă, drepturi salariale precum prime de sărbători, sporuri şi cota de gaz. Atunci oamenilor le-au fost viraţi în conturi zeci de mii de lei pe care i-au şi cheltuit. Câţiva ani mai târziu, Compania Petrom a redeschis procesul şi a câştigat tot în instanţă recuperarea banilor de la salariaţi, dar şi de la cei care între timp s-au pensionat. Oamenii au protestat ieri în faţa unei firme de recuperare creanţe care le execută conturile în totalitate. „Nemulţumirea este că o firmă de recuperare, cred că de la Bucureşti, ne execută conturile în totalitate şi eu ştiu că nu este legal. Povestea a început în 2008 când din discuţiile cu sindicaliştii am hotărât să dăm în judecată compania pentru obţinerea unor drepturi. Am obţinut fiecare din noi o hotărâre judecătorească prin care am primit o sumă oarecare. Am depus hotărârea la executor şi bineînţeles că executorii au executat conturile Petrom. A urmat o pauză de vreo doi ani dacă nu trei şi ne-am pomenit că ne-au dat în judecată să plătim sumele respective. Nu înţelegem de ce executorii au executat conturile companiei dacă nu aveau acest drept şi de ce trebuie să plătim noi acum”, a declarat Elena Amza, salariat Petrom.
Fost salariat: „Am de dat 18.000 lei, bani pe care nu i-am luat”
George Albăstroiu, fost angajat al OMV Petrom, spune că i se pare nedrept să înapoieze nişte bani pe care practic nu i-a încasat. „Am luat o dată 25 de milioane, am mai luat o dată 57 şi încă o dată 97 de milioane. Acum trebuie să dau înapoi 180 de milioane lei vechi bani pe care nu i-am luat că au fost onorariile avocaţilor, executorul şi-a oprit şi el partea lui şi noi am rămas cu datoriile”, a declarat George Albăstroiu.
Printre protestatari se afla şi o pensionară din Craiova, chemată de firma de recuperarea la mediere. Femeia a spus cu lacrimi în ochi că nu-şi mai permite să plătească fiindcă are deja poprire pe pensie tot de la Petrom. „Pe mine m-au executat deja la o sumă de 224 de milioane, mi s-a oprit prima rată şi mi-a venit hârtie acasă să mă prezint din nou la negociere pentru un alt dosar, de fapt este aceeaşi sumă dar pe dosare diferite. Ei zic că am luat banii de două ori, dar eu nu am luat. M-au executat pe cardul de pensie, am pensie de zece milioane şi îmi opresc poprire de trei milioane jumate. Eu nu neg că nu am luat aceşti bani dar i-am luat o singură dată şi nu înţeleg de ce vor să mi-i oprească de două ori. Eu nu mai pot să mai dorm, m-am îmbolnăvit, nu mai ştiu ce să fac, am fost de acord să-i dau pe ăştia că i-am luat, dar atât”, a declarat Vasilica Stancu, din Craiova.