S-a deschis primul After School privat din Gorj
Primul After School privat din judeţul Gorj a fost inaugurat luni la Târgu Jiu, în prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean. La After School „Micile Genii” copiii au posibilitatea de a desfăşura activităţi pe domenii creative, jocuri de dezvoltare personală, precum şi activităţi opţionale, care dezvoltă imaginaţia creatoare a celor mici. În plus, comportamentul copiilor din timpul activităţilor va fi supravegheat de un psiholog-logoped care la sfârşit de semestru va înmâna părinţilor o fişă ce va cuprinde caracteristicile micuţilor. De asemenea, programul copiilor include pe lângă efectuarea temelor şi participarea la cursuri de limba engleză şi limba germană.
Începând de luni, 28 aprilie 2014, părinţii copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani au posibilitatea de a-şi înscrie micuţii la After School „Micile Genii”, primul after school privat din judeţul Gorj. Aici, aceştia pot beneficia de un program educaţional echilibrat şi, după orele de şcoală, pot învăţa limbi străine şi pot fi implicaţi în diverse activităţi recreative sub supravegherea cadrelor didactice. „Ne-am propus să aducem un strop din firescul lucrurilor pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, precum în cazul oraşelor mari Timişoara, Bucureşti, unde acest gen de after school funcţionează de foarte mult timp. În cadrul centrului nostru îşi vor desfăşura activitatea trei învăţători, trei profesori de limbi străine, un profesor de muzică, un profesor de dans şi un profesor de pictură. Capacitatea After School este de maxim 30 de locuri, urmând a fi formate trei grupe de câte 10 copii”, a declarat Ion Sbora, directorul After School „Micile Genii”.
After school-ul pune la dispoziţie săli de studiu, spaţiu de joacă în interior şi în exterior, sala pentru servire masă, grup sanitar. Sălile sunt dotate cu mobilier modern, specific vârstei, tablă de scris, precum şi jocuri pentru activităţi educativ-recreative. Copiii au acces la toate dotările spaţiului interior şi la spaţiul de joacă special amenajat în curtea exterioară. Cele mai multe jucării sunt sub licenţa Imaginarium, copiii pot juca tenis de masă, jocul X şi O pe iarbă, jocul AIR-mega Snakes & ladeders, jocul Junior Sport Bola-Pic, şah Junior, tir cu arcul, basket, puzzle 3D şi, sub licenţă Disney, pot picta, desena, colora, efectua fişe educative, didactice.
Ofertă diversificată inclusiv pentru week-end
Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la After School “Micile Genii” vor trebui să plătească o taxă lunară, în funcţie de programul pentru care optează, pentru programul scurt, între orele 12.00-17.00, sau pentru programul lung, între orele 12.00-18.30. Contra acestei taxe, copiii îşi vor putea face temele sub supravegherea unui învăţător, vor avea posibilitatea de a lucra suplimentar şi de a participa de două ori pe săptămână la cursuri de limba engleză şi o dată pe săptămână la cursuri de limba germană. De asemenea, vor putea participa şi la activităţi în aer liber, cluburi de dans, muzică şi pictură. Masa este opţională, oferită de un restaurant din oraş, şi include: felul 1, felul 2 şi desert.
De ofertă diversificată pot beneficia copiii şi la „Şcoala de vară” sau la „Clubul de week-end”. „În fiecare sâmbătă şi duminică în intervalul orar 10.00 - 13.00 (club 1) şi 14.00 -17.00 (club 2) se vor desfăşura ateliere de creaţie, pictură, origami, dans, desen, muzică, tematicile fiind anunţate la începutul săptămânii, diferite pentru fiecare săptămână. Copiii socializează prin joacă, având acces atât la locul de joacă din interior, cât şi la cel din exterior. Copiii înscrişi la after school beneficiază de reduceri la club”, a mai precizat Ion Sbora.
În cazul în care vor exista solicitări, administratorii after schoolului spun că vor găsi soluţii pentru a asigura transportul copiilor de la şcoală la centru. „Din dragoste pentru copii, am construit un after school al Micilor Genii, unde copiii au posibilitatea de a desfăşura activităţi pe domenii creative, jocuri de dezvoltare personală, precum şi activităţi opţionale, care le dezvoltă imaginaţia creatoare. Ne-am gândit să venim cu ceva nou pentru municipiul Târgu Jiu, dat fiind faptul că foarte mulţi părinţi sunt ocupaţi cu serviciul. În aceste condiţii, copiii vor fi supravegheaţi şi îşi vor putea face temele până vor termina părinţii serviciul”, a declarat Elena Gianina Sbora, administratorul After School „Micile Genii”.
Pentru mai multe informaţii accesaţi: