Românii Decebal și Spartacus, condamnați în Irlanda

Doi cetăţeni români au fost condamnaţi miercuri la pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane în Irlanda de Nord, informează PA.

Fraţii Decebal şi Spartacus Mihai, membri ai unui grup infracţional organizat, şi-au recunoscut vinovăţia privind fapte de proxenetism, trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, dobândirea de proprietăţi ilegale şi conversia unor astfel de proprietăţi, a comunicat poliţia nord-irlandeză. Decebal Mihai, în vârstă de 28 de ani, a primit o pedeapsă cu închisoarea pe patru ani, dintre care doi cu suspendare, iar Spartacus Mihai, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare, de asemenea cu supendare pentru jumătate din termen.

Procurorii au salutat pedepsirea pentru prima dată a traficului de persoane şi a exploatării sexuale în Irlanda de Nord.

Inspectorul-şef Mark Bell din cadrul unităţii poliţiei nord-irlandeze pentru combaterea sclaviei moderne şi a traficului de persoane a declarat că fraţii Mihai au fost arestaţi în urma uneia din cele mai extinse anchete a unor astfel de infracţiuni în Irlanda de Nord. "Fraţii făceau parte dintr-un grup infracţional organizat românesc, implicat în traficarea unor femei în şi din Irlanda de Nord, în scopul exploatării sexuale", a declarat Bell. Poliţia a acţionat după primirea unor informaţii de la o persoană particulară, efectuând percheziţii în estul Belfastului şi în Banbridge, în mai anul trecut. La două adrese au fost găsite patru femei cu vârste între 19 şi 30 de ani, care au fost identificate ca victime potenţiale ale exploatării sexuale, a adăugat inspectorul-şef. Toate au acceptat să îi însoţească pe poliţişti pentru discuţii, dar din păcate nu au colaborat cu poliţia şi nu au solicitat ajutorul de care aveau nevoie.

Vizualizări: 13,991

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: