"RomânIA Autentică" a strâns mii de oameni în straie populare la Hobița

Sărbătoarea iei a strâns în satul lui Brâncuși mii de oameni. Festivalul RomânIA Autentică devenit tradiție la Hobița și a unit zeci de meșteri populari, artiști plastici, tineri dornici să învețe meșteșuguri vechi, interpreți celebri și oameni simpli uniți de tradiția populară. 

Meșteri populari din toată țara au expus cămăși tradiționale, covoare oltenești, obiecte din ceramică. "Este o față de masă dintr-o colecție de fețe de masă cusute cu ani în urmă. Sunt din zona Argeșului și pe lângă ele avem și costume populare, păpuși în costume, au rolul de a promova ia", a spus un meșter popular prezent la eveniment. "Eu am adus sculpturi în miniatură. Le cumpără turiștii. Le e drag și vor să aibă o amintire de aici, a spus Ionel Traian, meșter popular din Gorj. 

Tinerii au participat la șezătoarea organizată de bunicii comunității din Peștișani. "Învățăm cum se brodează o ie. Știu să cos, dar ce fac ele e o artă. E multă migală să coși o cămașă tradițională și văzând cât e de lucru, apreciez și mai mult muncă mamelor și bunicilor noastre", a spus o tânără. 

Seara s-a încheiat tot cu joc și voie bună. Programul folcloric a debutat cu Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” Peștișani, Taraful Vasile Muscurici Enoiu Godinești, Taraful Nicoleta și Emil Lăcătușu, Taraful Dorel Toncea, Taraful de la Gorj condus de Daniel Pîrvu, Ansamblul Folcloric „Nedeia” Novaci. Au mai bucurat spectatorii apoi Olguța Berbec, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Georgiana Bîrsac și Ileana Lăceanu. Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Dolănescu și Grigore Leșe au fost cei care au închis sărbătoarea devenită deja tradiție în Hobița.

Festivalul România Autentică Hobița 2023 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Galerie foto




Vizualizări: 1,444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: