Remiză la județ în derby-ul din Liga 4

Cel mai important meci al primei părți a campionatului Ligii a patra Gorj s-a încheiat la egalitate. Scorul a fost 0-0 între echipele Jiul Rovinari și CSO Turceni, care au mers la egalitate până etapa trecută, când echipa din Rovinari nu a jucat.

Cel mai așteptat joc al acestui tur din Liga 4, cel dintre ocupantele locurilor 1 și 2 în campionat, nu a fost atât de spectaculos pe cat se așteptau suporterii celor două echipe. Jiul Rovinari și CSO Turceni, cele două echipe care s-au luptat și sezonul trecut pentru câștigarea campionatului și s-au întâlnit apoi în Supercupa Gorjului, se luptă și acum pentru prima poziție din clasament. Din păcate, nici meciul direct din etapa a zecea nu a dus la o departajare reală între cele două echipe, pentru că scorul a fost egal, 0-0. Chiar dacă acum CSO Turceni are, teoretic, un avans de trei puncte, acesta poate fi recuperat de cei de la Jiul atunci când echipa din Turceni va sta, acum liderul având jucat un meci mai mult decât cei din Rovinari.

Scorul etapei a 10-a a fost stabilit la Fărcășești, acolo unde Vulturii au surclasat pe AS Jupânești cu 6-0. La egalitate, scor 3-3, s-a încheiat și meciul de la Stoina dintre Petrolul și Unirea Țînțăreni. Minerul Mătăsari a câștigat meciul disputat acasă cu Viitorul Negomir, scor 2-0, și cu același scor s-a impus și Internațional Bălești în meciul cu satelitul celor de la Gilortul Cărbunești.

Rezultatele etapei a 10-a

Minerul II Mătăsari - Viitorul Negomir 2 – 0

Vulturii Fărcășești - AS Jupânești 6 – 0

Jiul Rovinari 2016 - CSO Turceni 0 – 0

Gilortul 2 Târgu Cărbunești - Internațional Bălești 0 – 2

Petrolul Stoina - Unirea Țînțăreni 3 – 3

Petrolul Ţicleni – Pandurii Târgu Jiu - nu s-a jucat

Minerul Motru - a stat

Vizualizări: 630

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: