Remiză cu vicecampioana Qatarului pentru Universitatea Craiova

Într-un amical din cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Austria, Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat cu formaţia Lechwiya Al Duhail. Aceasta este vicecampioana Qatarului, formaţia fiind antrenată de Hernan Crespo.

Partida, disputată chiar în cadrul bazei de cantonament a Universităţii Craiova, la Neustift im Stubaital, a avut, la solicitarea formaţiei din Qatar, două reprize de 40 de minute. Croatul Ante Roguljic a deschis scorul în minutul 20, după o acţiune personală finalizată cu un şut la colţul lung. În debutul părţii secunde, Al Duhail a egalat prin kenyanul Michael Olunga, golgheterul sezonului trecut în prima ligă din Qatar, care a marcat cu o lovitură de cap, la un corner.

Universitatea Craiova a evoluat în formula: D. Rusu – Benga (68 Neţoiu), Găman, Brăşfăleanu, Bancu – Sala, Vînă, Nistor (74 Koljic) – Cîmpanu, Markovic (60 Danciu), Roguljic (71 Baiaram). Câţiva jucători de bază au fost menajaţi de antrenorul oltenilor, Laszlo Balint, Universitatea Craiova încercând să stabilească un ultim amical în Austria pentru ziua de joi, înaintea revenirii în ţară.

În precedentele meciuri de verificare din Austria, Universitatea Craiova a înregistrat următoarele rezultate: 4-1 cu Arminia Bielefeld (retrogradată din Bundesliga), 1-1, cu FK Qarabag (campioana Azerbaidjanului) şi 1-0 cu FC Heidenheim (locul 6 în Zweite Bundesliga). Universitatea Craiova debutează în noua ediţie a Superligii, vineri, 15 iulie, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemenco”, împotriva lui Sepsi OSK.

Vizualizări: 382

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: