Record de spectatori la un meci pe terenul sintetic (FOTO)

Terenul sintetic de la Târgu Jiu nu a beneficiat până acum de un număr atât de mare de spectatori de la inaugurarea sa de anul trecut. La amicalul dintre Pandurii şi FCU Craiova de sâmbătă, numărul acestora a trecut mult de 1000, vechiul record la primul meci din campionat disputat la Târgu Jiu, şi s-a apropiat de 2000.

Suporterii celor de la FCU Craiova au ocupat tribuna principală - 200 de locuri şi jumătate din peluză - aproximativ 500 de locuri, iar restul au rămas şi în picioare pe grămezile de zăpadă din apropierea tribunei. O zonă din tribună a rămas goală la cererea jandarmilor (câteva zeci de locuri din cele 1000 pe scaune), iar restul peluzei a fost ocupată de suporterii echipei Pandurii, care au luat loc apoi pe unde s-a mai putut, pe scara de acces în Centrul de copii, pe gardul împrejmuitor al terenului şi pe lângă Sala Sporturilor sau chiar pe grămezile de zăpadă.

În jur de 800-900 de persoane nu şi-au mai găsit loc, pentru că tribunele terenului sintetic nu sunt foarte încăpătoare.  Aceştia au urmărit totuşi meciul, unii doar o repriză, din jurul terenului, acolo unde nu mai există munţi de zăpadă, terenul fiind şi acum înconjurat  pe două laturi de grămezile de zăpadă strânsă de pe teren la deszăpezire.

De remarcat că în tribune nu au existat incidente, doar fumigene şi petarde aruncate în spatele tribunei în care s-a aflat Peluza Sud.  

VEZI AICI CUM S-AU COMPORTAT SUPORTERII DIN PELUZA SUD LA TÂRGU JIU.

Vizualizări: 4,314

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: