Recomandările DSVSA Gorj pentru cetățeni
Direcţia Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Gorj recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
În acest mod, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.
După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele perisabile se introduc în frigider, unde se păstrează conform indicațiilor de pe etichetă.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
Este interzisă comercializarea cărnii și produselor din carne provenite de la porcul din gospodărie.
De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane (P.P.A.)
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru:
– verificarea stării de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– acordarea de sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;
– asomarea porcului înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.
Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (B.N.D.).
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie conform legii și se efectuează atât pentru probe provenite de la porcii identificați și introduși în B.N.D., cât și de la porcii neidentificați, care nu figurează în B.N.D.
Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Costul unui examen trichineloscopic este 21 de lei (trichineloscopie directă) la circumscripţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (C.S.V.S.A.O.), unde vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc:
- C.S.V.S.A.O. nr. 1 Târgu-Jiu (Piaţa Centrală)
- C.S.V.S.A.O. nr. 2 Târgu -Jiu (Piaţa 9 Mai)
- C.S.V.S.A.O. Motru
- C.S.V.S.A.O. Novaci.
Costul examenului trichineloscopic efectuat la circumscripţiile sanitare-veterinare de asistenţă (C.S.V.A.) private de pe teritoriul judeţului Gorj este stabilit individual de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit care deţine circumscripţia.
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul pieţelor sau unor târguri organizate în această perioadă, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.
– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în cantităţi mari în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate, autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
Medicii veterinari din cadrul D.S.V.S.A. Gorj, precum şi cei din (C.S.V.S.A.O.) de la nivelul piețelor agro-alimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2023 – 24.12.2023 şi 27.12.2023 – 30.12.2023, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică (orele 8,30 – 14,00).
Programul de lucru al personalului veterinar va fi afișat la nivelul fiecărei C.S.V.S.A.O., în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect referitor la nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Numere de telefon utile:
- Call Center A.N.S.V.S.A. – 0800.826.787 – poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
- D.S.V.S.A. Gorj – 0253.226.033.