Reacția Greenpeace după materialul Reflector
Reprezentanții Greenpeace România au avut o reacție după ce în emisiunea Reflector de la Accent Tv, din 23 februarie, a fost prezentată situația localnicilor din Roșia de Amaradia, zonă exploatată intens din punct de vedere minier. Cetățenii din satul Seciuri, în urmă cu 11 ani, au fost afectați de o alunecare de teren de proporții, o parte din ei au fost strămutați la Câmpu Mare-Albeni, iar alții, care încă viețuiesc în Roșia de Amaradia, au probleme cu locuințele din cauza activității miniere. Terenurile de pe care a fost excavat cărbunele nu au fost redate la stadiul inițial de către CE Oltenia, în circuitul agricol sau forestier, iar oamenii nu le mai pot cultiva și nici animale nu mai pot să crească, neavând ce să le dea de mâncare. Reprezentanții Greenpeace au solicitat, pe facebook, ministrului Energiei, Victor Grigorescu, să trimită corpul de control la Roșia de Amaradia. "Seciuri, județul Gorj. Unul dintre satele cu alunecări de teren și alte necazuri. Lignitul ca bogăție sau mai mult ca blestem, pentru localnici. Domnule ministru Victor Grigorescu, puteți pune Seciuri în programul corpului dumneavoastră de control?", a scris Ionuț Apostol, de la Greenpeace pe contul său de facebook.