Raportul ANAF, însuşit cu scandal. Romanescu sesizează Comisia de disciplină
Primarul Marcel Romanescu a decis constituirea unei Comisii de disciplină, care să verifice modul în care raportul ANAF, care vorbeşte de plăţi nelegale, a circulat în Primăria Târgu Jiu. Raportul a ajuns la primărie pe 20 iulie, dar noul primar Marcel Romanescu, instalat în funcție la sfârșitul lunii iunie, spune că a aflat de acesta abia pe 8 august, cu o zi înainte să intre în concediu. Asta în condiţiile în care avea la dispoziţie 30 de zile să-l prezinte Consiliului Local Târgu Jiu, spre informare, şi să ia măsuri în ceea ce priveşte recuperarea banilor cheltuiţi ilegal.
Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Local a refuzat vineri, 18 august, să ia la cunoştinţă raportul ANAF, invocând faptul că nu era nevoie de o hotărâre de Consiliu Local, ci de o simplă informare, care nu se supune la vot. Consilierii au spus că ANAF a greșit când a stabilit că este treaba Consiliului Local să aplice măsurile dispuse în termen de 30 de zile. „Nu putem să facem noi recuperarea acestor prejudicii (...) să pui Consiliul Local să facă astfel de lucruri este inadmisibil”, a spus social-democratul Cristian Toader Pasti. Consilierul local Viorel Petcu a susținut că ANAF putea să-l facă responsabil de aplicarea măsurilor pe Donald Trump, tot pentru a duce în altă direcție discuțiile. El a părăsit sala, nedorind să voteze proiectul. „Nu vreau să particip la o execuție publică. Astăzi, la ora la care vorbim, aceste fapte sunt prescrise”, a explicat Petcu. „ANAF spune că demersurile de recuperare se fac de la furnizor sau de la persoanele răspunzătoare. Cine suntem noi să decidem? Suntem instanță de judecată? De la cine va fi făcută recuperarea?”, a intervenit viceprimarul Aurel Popescu. Au fost și consilieri precum Grădinaru de la PMP sau Țambrea de la PSRo care nu au vrut să participe la vot. A votat împotrivă consilierul Ion Săvoiu de la PMP. Într-un final, consilierii au votat hotărârea prin care au luat act de raportul ANAF, motivând că nu vor să fie acuzați că vor să acopere o neregulă. „Domnul primar a simțit nevoia din punct de vedere politic să ia aceste decizii. Foarte bine că le-a luat (...). Să-l vedem pe domnul primar ce va face mai departe, ca să nu spună că-l împiedicam să recupereze prejudiciile dacă nu votam acest proiect”, a spus consilierul ALDE Eduard Lădaru, după ședință.
Răduțoiu: ANAF ne condamnă înainte să se pronunțe instanța
Dispozițiile raportului ANAF îi vizează pe fostul primar Florin Cârciumaru, directorul tehnic Marius Ionescu, directorul economic Narcisa Cristea, secretarul juridic Grigore Jianu, șeful de la Gospodărire Comunală Ionuț Jilăveanu şi șeful serviciului juridic Constantin Răduțoiu. Verificarea ANAF a fost dispusă de procurori, care au vrut să afle de ce în anul 2010 iluminatul festiv de sărbători a fost încredințat către Euro Audit Service din Târgoviște, deși acesta ar fi fost cuprins într-un contract cadru pe zece ani și ar fi trebuit asigurat de Romlux Lighting SRL tot din Târgoviște. Inspectorii ANAF au stabilit un prejudiciu de circa 3,8 milioane de lei. Juristul şef Răduțoiu a spus că deciziile de imputare sunt ilegale, în baza unui raport ANAF ilegal. „Din punctul meu de vedere, și vă rog să nu luați act de acesta, fiind subiectiv, nici Consiliul Local și nici primarul nu procedează legal dacă vor lua o hotărâre sau dispoziții de imputare, atâta timp cât există un dosar penal. Acești inspectori ai ANAF ne condamnă înainte să se pronunțe în instanță de judecată. Nici Parchetul nu are voie să ne condamne”, a spus Răduțoiu.
Romanescu a spus că a sesizat Comisia de disciplină cu privire la faptul că cei de la Direcția Juridică nu i-au adus la cunoştinţă „într-un timp rezonabil” raportul. Vicele Popescu ar fi semnat şi transmis raportul către Serviciul Juridic.