Putin, avertisment cu privire la desecretizarea discuțiilor cu Trump

Kremlinul a anunţat luni că administraţia americană va fi obligată să obţină consimţământul Moscovei înainte de a publica transcriptul convorbirilor telefonice între Donald Trump şi Vladimir Putin, potrivit Reuters şi mass-media ruse.

Anunţul Moscovei survine în contextul în care preşedintele Comisiei pentru serviciile de informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, democratul Adam Schiff, a declarat în weekend că şi-ar dori să aibă acces la transcriptul convorbirilor telefonice între preşedintele american şi alţi lideri străini, între care şeful statului rus.

Invitat la NBC, Schiff a spus că aceste documente ar fi necesare pentru a stabili dacă Donald Trump a prejudiciat securitatea naţională în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Întrebat despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia ar fi dispusă să discute acest aspect cu Washingtonul dacă administraţia americană i-ar 'trimite un semnal'. Dar, a adăugat el, astfel de dezvăluiri nu se potrivesc cu practicile diplomatice obişnuite.

'Desigur, publicarea lor este într-un fel posibilă numai printr-un acord între părţi', a insistat Peskov.

'Poate pentru a fi mai exact, practicile diplomatice nu vizează în general acest tip de publicare. Dacă americanii ne vor trimite anumite semnale, le vom discuta', a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a lansat săptămâna trecută o anchetă formală de punere sub acuzare a preşedintelui Donald Trump în vederea declanşării procedurii de destituire ("impeachment"), o premieră după ce Bill Clinton a fost acuzat în 1998 de sperjur şi obstrucţionarea justiţiei în cazul scandalului legat de stagiara Casei Albe, Monica Lewinsky.

Demersul iniţiat de democraţi marţea trecută se bazează pe dezvăluiri privind o convorbire telefonică între Trump şi noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, la 25 iulie.

Preşedintele american este acuzat de a fi exercitat presiuni asupra interlocutorului său pentru ca justiţia ucraineană să deschidă o anchetă asupra lui Joe Biden, candidat la învestitura democrată în vederea prezidenţialelor de anul viitor, şi a fiului său Hunter Biden, care a lucrat pentru o companie de gaze din Ucraina, pe vremea când tatăl său avea funcţia de vicepreşedinte în timpul preşedinţiei lui Barack Obama.

Vizualizări: 1,302

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: