PSD propune premier din Teleorman

Viorica Dăncilă - europarlamentar este propunerea PSD pentru postul de prim ministru. O recomandă, probabil, faptul că este din Teleorman, județul lui Liviu Dragnea.

Europarlamentarul Vasilica Viorica Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede din judeţul Teleorman.

Este membră a PSD din 1996. În perioada 2004-2008 a fost preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD Videle şi consilier local în aceeaşi localitate. Din 2005 până în 2009 a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Teleorman şi membru în Consiliul Naţional al PSD. Între 2003 şi 2011 a fost preşedinte al Organizaţiei PSD - Oraş Videle.

La 21 ianuarie 2009 devine europarlamentar social-democrat ca urmare a părăsirii de către Titus Corlăţean şi Cătălin Nechifor a Parlamentului European pentru mandatul de parlamentari naţionali. În cadrul Parlamentului European a fost membru supleant al Comisiei pentru control bugetar şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi membru titular în Comisia pentru bugete şi în Delegaţia pentru relaţiile cu Israel.

A fost aleasă europarlamentar pe listele PSD+PC în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. Este membră în Comisia de Agricultură şi dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului European, în Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi în Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana. Activează în cadrul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Vizualizări: 1,494

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: