Incendiu la o mașină de gunoi a Polaris
O autoutilitară a societății Polaris M.Holding, operatorul județean de salubritate, a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută. Mașina de gunoi era parcată la depozitul ecologic de la Bîrsești în momentul în care a izbucnit incendiul. Pompierii din Târgu Jiu au intervenit pentru lichidarea flăcărilor. În urma incendiului a ars bena de depozitare a deșeurilor menajere și gunoiul din aceasta. Conform reprezentanților Polaris M.Holding, incendiul a fost provocat fie de jarul aruncat în ghenele de gunoi, fie de o țigară aprinsă. Paguba a fost estimată la 10.000 lei.