Protest la Penitenciarul din Târgu Jiu

Protestele par departe de a se încheia. Şi angajaţii din Penitenciarul Târgu Jiu anunţă că vor protesta de marţi. Toţi au refuzat, de altfel, munca suplimentară şi ameninţă că, de la finalul lunii viitoare, vor bloca de tot activitatea din penitenciare.

 

 

 

 

În primă fază, spun reprezentanţii salariaţilor, aceştia vor refuza să schimbe tura care e la muncă luni noaptea. Acțiunea se va întinde pe patru ore. În iunie, va ajunge la 4 zile dacă nu se vor lua măsuri, amenință salariații.

 

“Avem protest în sensul că nu vor mai intra în serviciul schimburile care ar fi trebuit să intre mâine dimineaţă. Funcţionăm pe datorie la penitenciarele din România, că aşa e în viaţă. Nu va fi miting, dar va fi cu refuz de muncă suplimentară. Activităţile cu deţinuţii se vor bloca în sensul că nu se vor mai desfăşura activităţi de plimbare. Toţi au semnat pentru refuz de muncă suplimentară. Va fi un prim pas. Dacă lucrurile nu se aşează în niciun fel, din 24 iunie, avem în vedere să blocăm definitiv. Atunci facem norma de 170 de ore. Două sau trei ture pe lună le facem în plus, muncă suplimentară. Apoi începem cu proteste, tot ce fac profesorii”, a declarat Florin Şchiopu, lider de sindicat.

 

Aceștia se mai plâng de salarii și pensii mici, norma de hrană neactualizată și deficit de personal.

Vizualizări: 776

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: