Protest la Ciuperceni. Pădurarii, acuzați că fură pădurea oamenilor

“Vor să ne taie pădurea, la ras”, “Ocolul Silvic nu a avut niciodată pădure aici”, “Hoții de pădurari, pe mână cu primăria”, “Am hotărâre definitivă și nu m-a pus în posesie. Și-au bătut joc, nu au făcut nimic”. Suntem în comuna Ciuperceni, din județul Gorj, acolo unde localnicii sunt revoltați pentru că pe pământul lor, moștenit de la părinți și bunici, au venit cei de la Ocolul Silvic și au marcat toți copacii. Inclusiv pe cei subțiri, ca pe mână, fiind vorba de o pădure tânără, crescută pe locul în care acum 30 de ani era teren agricol sau fânețe.

Ocolul Silvic este acuzat că a marcat copacii de pe terenul stăpâni de zeci de ani de oamenii din Ciuperceni, în baza unor hărți pe care aceștia nu le recunosc.

Cei mai mulți oameni au acte de vânzare - cumpărare sau act de moștenitor, dar nu sunt trecute prin notariat. Cel mai norocos este Gheorghe Covrig, care are act de moștenire din 1936, pentru cureaua de pământ din punctul Câmpșor, zece metri lățime, din hotarul Ciuperceni și până în culmea Peșteana. Are și hotărâre judecătorească, dar tot nu a fost pus în posesie pe tot terenul.

“Ei vin și marchează pe proprietatea mea. Primăria mi-a dat titlu de proprietate fără fondul forestier. Mi-a dat numai pe poiană”, a spus Covrig, precizând că plătește impozit pe șapte hectare și jumătate de pământ, pe care nu are titlu de proprietate.

Ca el sunt și ceilalți vecini, veniți cu mic, cu mare, să își ceară dreptate. Trei generații - bunici, părinți și nepoți - încearcă să lupte împotriva abuzurilor statului.

“Tăticul meu a cumpărat în 94 de la niște oameni care nu mai există, au murit. Eu sunt singura moștenitoare. Am acte de mână, că nu m-am dus prin notariat. La primărie sunt trecute în registru”, a spus o localnică.

“Aici a fost fânețe, cum să fie terenul ocolului? Acum 30 de ani nu era pădure aici, au pus oamenii salcâmi să-și facă un arac”, a explicat vecina acesteia.

“Noi am crescut aici, ne recunoaștem toți între noi. Nu era Ocolul Silvic aici, era o pășune, pășteam vacile”, a adăugat un vecin.

Nu s-ar fi ajuns aici dacă primarii ar fi aplicat legile fondului funciar și i-ar fi pus în poserie. Fometescu și Tăloi au condus 20 de ani primăria degeaba, acuză localnicii.

Gheorghe Covrig este singurul dintre ei care a mers în instanță. “Am hotărâre definitivă și nu m-a pus în posesie. Și-au bătut joc, nu au făcut nimic. Primar de trei mandate, unul opt ani, unul 12 ani”.

Profitând de faptul că oamenii nu au acte de proprietate, cei de la Ocolul Silvic Motru au scos hărțile lor și “au pus roșu”, adică au delimitat hotarul pădurii, luând terenurile oamenilor. Și au marcat apoi toți copacii, și pe cei foarte tineri, semn că vor să taie la ras, iar asta i-a revoltat pe localnici.

“Eu nu am avut niciodată roșu. Am gardul dincolo de un ogaș. În grădină era un pom așa, mare, pe ăla a pus roșu. La mine în grădină, că m-am și luat de el. Mă, mânca-ți-aș, pune mă dincolo de ogaș, de ce te bagi la mine în grădină, când grădina e închisă cu gard de zeci de ani, de bunica”, a povestit cel mai tânăr dintre protestatari.

Localnicii din Ciuperceni au luat legătura cu primarul, dar acesta le-a transmis că problema depășește competențele lui. Deja mai sus, în Dumbrava Mare, se taie la ras, deși pe panou scrie că se exploatează progresiv, adică se rărește pădurea.

Localnicii acuză autoritățile că nu fac nimic. TIR-urile cu lemne trec noaptea, pe drumul proaspăt asflatat, de care se va alege praful în câteva luni. “Casele încep să se dărâme, sunt case vechi, făcute în anii 30. La trepidațiile care sunt... au pus restricție de tonaj, nu au voie să treacă, dar ei trec. Ne dărâmă casele. Până acum ne dărâmau podurile, toate au fost fisurate. Noroc că au făcut acum șoseaua asta și asta suportă cinci tone, atât suportă. Și ei trec cu 20 - 25 de tone pe mașină”, au spus oamenii.

Localnicii din Ciuperceni îi cer prefectului de Gorj să se implice și să trimită Corpul de Control în localitate.

Vizualizări: 7,061

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: