Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

PROTEST: Cinci mii de angajaţi ai CE Oltenia, faţă în faţă cu Ciurel

Peste două sute de lideri de sindicat din Federația Națională Mine Energie (FNME) au decis ieri, în urma unei ședințe extraordinare, organizarea unui miting de protest la care vor participa 5000 de salariați de la Complexul Energetic Oltenia. Protestul va începe joi, 30 mai, și va continua până la soluționarea doleanțelor sindicatelor. Principala nemulțumire este reducerea programului de lucru la patru zile, ceea ce înseamnă reducerea salariilor cu 20%.

Potrivit unui comunicat de presă remis ieri, Federația Națională Mine Energie a convocat ieri, 26 mai 2013, la Casa de Cultură din orașul Rovinari o ședință extraordinară lărgită a Colegiului Director, unde au participat 209 lideri, vicelideri și delegați sindicali. “Motivul reuniunii sindicale în regim de urgență este nesoluționarea nici până la această dată a revendicărilor înaintate de noi către conducerea C.E. Oltenia prin adresa cu nr. 302b/18.05.2013, ca urmare a măsurilor abuzive întreprinse în ultima perioadă de către conducerea CEO, precum și faptul că, începând cu data de 1 iunie 2013, Directoratul societății a hotărât trecerea la un program de lucru de 4 zile pe săptămână, ceea ce diminuează câștigurile tuturor lucrătorilor cu peste 20%, fără să respecte prevederile CCM/2013-2014 (art. 173 al. 1)”, se arată în comunicatul de presă. Articolul 173, alineatul 1 din CCM, invocat de sindicate spune că:  Pe durata reducerii şi sau a întreruperii temporare a activităţii pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare a activităţii angajatorului, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate, beneficiază de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii de 75% din salariul de bază şi sporul de vechime.

Vin la Târgu Jiu pe jos

Sindicaliștii conduși de Marin Condescu au decis ca, începând de joi, 30 mai 2013, orele 12°°, în municipiul Tg. Jiu se va desfășura un miting – marș la care vor participa aproximativ 5000 de lucrători din cadrul CE Oltenia.

Cei 209 responsabili sindicali prezenți la ședință transmit că acțiunile sindicale vor avea loc „indiferent de acțiunile de intimidare la care vor fi supuși lucrătorii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor face deplasarea din zonele miniere spre Târgu Jiu pe jos”. Protestul va continua până la soluționarea tuturor revendicărilor, se mai arată în comunicatul de presă.

Sindicaliștii solicită instituțiilor guvernamentale și acționarului minoritar al societății să ia toate măsurile pentru soluționarea revendicărilor lucrătorilor din CE Oltenia și pentru derularea unui dialog corect și constructiv cu organizațiile sindicale.

STRADĂ

Sindicatele au mai amenințat și altă dată cu protest, dar până la urmă au renunțat la idee. Atunci, directorul general Laurențiu Ciurel declara că va ieși să vorbească cu minerii, dacă aceștia vor protesta în stradă.

Vizualizări: 350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: