Propunere: Liceul Energetic, comasat cu „Ecaterina”. Romanescu: Este exclus!
Liceul Energetic din Târgu Jiu, comasat cu Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Este propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, care nu este însă agreată de administraţia locală din Târgu Jiu. Deşi inspectorul general Ion Işfan spune că nu este normal să existe „licee gard în gard”, primarul Marcel Romanescu nu ia în calcul comasarea celor două unităţi de învăţământ.
Autorităţile locale din Târgu Jiu spun că patru licee, respectiv Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, vor rămâne în actuala formă de organizare. Adică nu vor intra în vreo formă de fuziune sau de comasare.
„La momentul acesta este exclusă varianta comasării Liceului Energetic cu «Ecaterina Teodoroiu». Şi este o decizie finală pe care am luat-o şi nu voi face o astfel de propunere. Pe lege, noi nu suntem în situaţia respectivă. Sunt localităţi de lângă Târgu Jiu care au problema efectivului de elevi. Legea spune clar că o entitate de genul acesta îşi pierde personalitatea juridică dacă scade sub 300 de elevi. Niciuna dintre unităţile de pe raza municipiului nu este în acest moment într-o astfel de situaţie”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
În schimb, autorităţile locale spun că nu exclud varianta comasării Liceului Energetic cu Colegiul Tehnic nr.2 sau a Liceului nr.1 cu Liceul nr.4. Primarul Marcel Romanescu a explicat că va purta discuţii cu directorii şi administratorii şcolilor şi că, în funcţie şi de opiniile lor, va formula propunerea privind reţeaua şcolară pentru anul şcolar viitor.
Işfan: S-ar reduce mult cheltuielile
Conducerea ISJ Gorj spune că se va conforma deciziilor autorităţilor locale. „Până la urmă, la ei e decizia. Eu mă gândesc la chestia aceasta, că sunt în aceeaşi curte sau gard în gard. La copii mă gândesc. Până la urmă, s-ar reduce mult cheltuielile, dar comunitatea decide. Preşedintele Consiliului Judeţean i-a adus la masă, am purtat o primă discuţie, mai purtăm şi altele. Eu le-am spus punctul meu de vedere. Şi la Sadu, am discutat cu domnul primar Bobaru. A zis că vor fi 318 copii la liceu, la anul. I-am arătat că au fost 340 de copii în 2016-2017, 304 acum. Probabil vor fi sub 300 şi atunci nu poate să rămână la Sadu două unităţi şcolare cu personalitate juridică. Rămâne liceul”, a spus Ion Işfan, inspectorul general al ISJ Gorj.
Administraţiile locale vor trebui să prezinte la ISJ Gorj proiectele privind reţeaua şcolară pentru anul şcolar 2019-2020 până în data de 6 decembrie.