Priorităţile investiţionale ale Primăriei Rovinari în 2016

Autorităţile locale din Rovinari anunţă investiţii importante pentru acest an din bugetul local. Vor fi efectuate lucrări de modernizare a reţelelor de apă, a pieţei agro-alimentare din oraş, dar şi la clădirea în care îşi desfăşoară activitatea clubul vârstnicilor. Totodată, în acest an vor continua lucrările la staţia de epurare a orașului, finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Cea mai mare prioritate în 2016 pentru administraţia locală din Rovinari este schimbarea unei conducte vechi de apă. Este vorba de magistrala care alimentează oraşul, care va fi modernizată pe o distanță de 400 metri. Devizul pentru această investiție a fost realizat, iar autoritățile locale speră să înlocuiască conducta până la finele acestui an, după cum spune primarul Vodislav. "Bugetul a fost aprobat în data de 28 ianuarie. Sunt multe obiective în oraş pe care vrem să le rezolvăm. Cea mai importantă pentru Rovinari este problema apei. Avem probleme cu o conductă la stația de apă și primordială este rezolvarea acestei probleme. Este conducta care alimentează orașul cu apă. O vom schimba, va fi numai apă de Isvarna. În prezent apa prezintă uneori impurități, chiar dacă trece prin filtre. Sperăm să demarăm cât mai repede lucrările. Pentru noi este importantă sănătatea oamenilor din oraș", a declarat Claudiu Vodislav, primarul orașului Rovinari.
Totodată, administrația locală din Rovinari vrea să modernizeze și Clubul Vârstnicilor. Un alt proiect major este modernizarea stației de apă. În acest an vor fi continuate şi lucrările la staţia de epurare, sistate anul trecut. Lucrările, realizate până acum în proporţie de 60%, au fost oprite pentru că executantul a intrat în faliment. Investiţia este asigurată din fonduri guvernamentale şi cofinanţare de la bugetul local.

Piaţa va fi modernizată
Autorităţile locale s-au gândit și la comercianții din piața centrală, dar și la cetăţenii care fac cumpărăturile acolo. Anul acesta, piața va căpăta un nou aspect, a mai spus primarul din Rovinari. "Vrem să modernizăm piața agro-alimentară. Pe timpul iernii avem probleme cu comercianții acolo pentru că nu pot ține marfa expusă din cauza frigului. Vara, la fel, din cauza căldurii. O să schimbăm acoperișul, o să facem ceva frumos. Avem deja proiectul. Tot din fonduri de la bugetul local vor realiza și această investiție", a mai spus primarul Claudiu Vodislav.
Comercianţii din piaţa agro-alimentară plătesc chirie la primărie pentru spațiile pe care le folosesc. Autoritățile locale din Rovinari au mai spus că anul acesta vor încerca să asigure din bugetul local sumele necesare pentru dotarea ambulatoriul spitalului.

Galerie foto


Vizualizări: 555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: