Prinși cu mistrețul în mașină
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Scoarța au depistat duminică în trafic, pe drumul sătesc Cârțânești, din comuna Scoarța, o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 de ani, din satul Copăcioasa, care era însoțit de un alt bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate, ambii membri vânători în cadrul AJVPS Gorj, iar în autoutilitară era transportat un porc mistreț împușcat.
În momentul în care polițiștii le-au solicitat documentele justificative pentru vânatul transportat, aceștia au precizat că se află la paznicul de vânătoare, în vârstă de 53 de ani, care s-a prezentat la fața locului cu autorizația de vânătoare, în care erau făcute mențiuni neconforme cu cele constatate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, transmite IPJ Gorj.