Primele destituiri din funcţii la OPC Gorj

Mădălin Giurcău, noul comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, instalat în funcţie la sfârşitul săptămânii trecute, a început deja să facă primele schimbări în interiorul instituţiei. Este vorba despre destituirea din funcţie a lui Dan Radu, şeful Compartimentului Sesizări şi Petiţii şi fost şef al instituţiei, şi despre introducerea controalelor pe timpul nopţii.

Deşi sunteţi în această funcţie de doar două zile, v-aţi intrat deja în atribuţiuni. Cum merg lucrurile la nivelul instituţiei?

Vineri am avut deja prima discuţie cu colegii pentru a ne cunoaşte. Nu pot face o evaluare a activităţii şi decât după ce voi sta de vorbă cu doamna Răducan, care în prezent este plecată în concediu.

Cu toate acestea intenţionaţi să faceţi schimbări la nivelul instituţiei. Vor fi destituiri din funcţie?

Într-adevăr, intenţionez să fac unele modificări. În urma propunerilor primite din partea comisarilor, domnul Dan Radu va fi înlocuit din funcţia de şef al Compartimentului Sesizări şi Petiţii cu o altă persoană din interiorul instituţiei. Deocamdată nu se ştie cine anume îi va ocupa locul.

Care sunt motivele pentru care îl destituiţi pe domnul Dan Radu?

Motivele au discutate împreună cu colegii şi nu aş dori să le facem publice. În afară de asta trebuie ţinut cont şi de faptul că faptul că este foarte mult de muncă, iar unii salariaţii sunt plecaţi în concediu. Domnul Dan Radu va deveni comisar activ şi va face echipă cu colegii săi.

Vor mai fi şi alte schimbări?

Schimbări vor mai fi şi în legătură cu activitatea instituţiei. În primul rând, intenţionez să schimb echipele în permanenţă şi să nu se facă controale pe aceleaşi sectoare. Vreau să verificăm toate zonele din municipiu, insistând şi pe teritoriu. De asemenea, intenţionez ca spre sfârşitul lunii să introduc controalele de supraveghere pe timpul nopţii. Sper ca în acest fel să-i protejăm pe consumatori. 

Vizualizări: 209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: