Prime pentru zece angajaţi ai Minprest Serv

Cei zece angajaţi ai societăţii Minprest Serv Rovinari din echipa de pompieri care a făcut performanţă la întrecerea serviciilor private PSI vor fi recompensaţi financiar de conducerea unităţii. Pompierii Minprest Serv Rovinari s-au clasat pe locul I la nivel de regiune şi pe locul al IV-lea la nivel de ţară la această competiţie. Faza pe ţară a întrecerii s-a desfăşurat în perioada 1-3 august, la Braşov.

„Faza pe ţară a avut loc la Poiana Braşov şi am fost la o secundă de locul al III-lea. Au fost şapte echipe din toată ţara, câştigătoarele pe regiuni. Salariaţilor noştri din echipă o să le dăm o primă. Comportamentul a fost bun. Urmează să stabilim exact ce sumă va primi fiecare, în funcţie şi de bugetul de care dispunem. 100% vor primi o primă, să fie un stimulent şi pentru colegii lor care nu au avut performanţe aşa mari ca ei. Sunt unii care nu se prea înhamă la genul acesta de activitate”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari. (A.P.)

Vizualizări: 2,049

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: