Primarul din Motru, martor la un accident mortal

Noi audieri la Judecătoria Târgu Jiu în dosarul în care este judecat Adrian Sergiu Geagu, un tânăr acuzat că în urmă cu 4 ani a înscenat moartea iubitei sale într-un accident rutier, susținând că aceasta era la volan. Victima, Alina Firiza, cântăreață la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, a murit imediat după ce mașina în care se afla împreună cu Geagu a izbit un stâlp de pe contrasens, accidentul având loc la Peștișani. Procurorii au avut nevoie de vreo 3 ani pentru a strânge probe cu care să îl acuze pe inculpat, în fața instanței, la termenul de marți, fiind audiat un bărbat din Mehedinți care a sosit la locul accidentului la scurt timp după producerea acestuia. Culmea este că el era împreună cu un domn pe nume Gigel Jianu, acesta fiind nimeni altul decât actualul primar al municipiului Motru.

„Nu avea cum să fie fata la volan”

Nicolae Dosoniu a confundat Arcaniul cu Peștișaniul în declarația dată la instanță, așa cum, la un moment dat, în timpul anchetei penale, a încurcat mașinile, precizând că se afla în cea condusă de Gigel Jianu, când, de fapt, acum a menționat că era cu autoturismul personal, în fața sa fiind cea condusă de Jianu. Cei doi se întorceau cu alte rude și prieteni de la Târgu Jiu și mergeau spre Mehedinți, în momentul în care au ajuns la Peștișani, la locul accidentului, constatând că alți doi bărbați apucaseră să oprească acolo pentru a acorda primul ajutor. Apoi au oprit și alți șoferi, toți având convingerea „la cald” că Alina Firiza nu avea cum să fie la volan, așa cum susținea Geagu și atunci și acum. Nimeni nu l-a crezut pe șofer încă din prima clipă, acesta sperând să nu fie găsit vinovat de moartea fostei sale iubite. „Mașina era complet distrusă pe partea dreaptă, acolo unde susținea dumnealui că s-ar fi aflat. Când am ajuns acolo el se văita că îl doare mâna dreaptă, în timp ce alți doi bărbați se îngrijeau de fata care era grav rănită, în special în zona capului. Dacă el ar fi fost în dreapta ea nu avea cum să aibă acele răni. Percepția noastră, a celor aflați acolo până la sosirea ambulanței, a fost că el a condus mașina. Eu eram împreună cu membri ai familiei și prieteni și ne deplasam cu mai multe autoturisme. Eu conduceam mașina mea, iar cea din față era condusă de Gigel Jianu. După ce am oprit, nu am atins victima întrucât fiica mea e medic și a zis să nu o atingem până nu vine un echipaj medical”, a declarat mehedințeanul audiat ca martor la Judecătoria Târgu Jiu.

Gigel Jianu a confirmat că despre el este vorba în declarația respectivă, la rândul său menționând că nu a fost întrebat niciodată nimic despre ce s-a întâmplat din punctul său de vedere la Peștișani în acel accident. „Eu sunt, într-adevăr, dacă a fost rostit numele meu în timpul audierii martorului. Veneam mai multe persoane în acel moment către Peștișani, mergeam la Bala, localitatea de unde mă trag și eu. Avusesem propriul necaz în familie, un deces, și mergeam cu toții la țară. La Peștișani într-adevăr am ajuns la locul unde s-a produs accidentul probabil cu câteva minute în fața noastră. Nu am fost întrebat niciodată nimic de nimeni despre acel eveniment, dar și percepția mea a fost și atunci și acum că nu avea cum să fie fata la volan. Pentru toți era clar că băiatul era șoferul, dar asta trebuie să se stabilească la proces, eu spun doar cum am perceput lucrurile după cele văzute acolo”, ne-a menționat edilul din Motru.

Vizualizări: 7,478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: