Primarul Craiovei explică de ce au explodat prețurile la energie și gaze
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte al PSD, susţine că majorarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale este o consecinţă a abrogării Ordonanţei 114, și că în acest moment înţeleg şi oamenii cât de mult i-a ajutat acest act normativ.
„Cred că acum înţeleg şi oamenii cât de mult i-a ajutat acea Ordonanţă 114 care plafona timp de trei ani preţurile la energia electrică şi la gaze. În momentul în care cei de la Guvern au abrogat-o, au spus că este normal să se liberalizeze piaţa şi că noi (n.r. – PSD) suntem cei care ţinem preţul energiei pe loc când ar putea ca firmele să intre în concurenţă şi să vină cu preţuri mult mai avantajoase pentru cetăţeni. Şi uitaţi-vă ce se întâmplă”, a spus Vasilescu, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Primarul a precizat că recent în Craiova a fost mărit preţul gigacaloriei şi cel mai probabil aceasta nu va fi singura majorare.
„A trebuit că creştem preţul gigacaloriei în luna august, când am avut şedinţă de Consiliu Local, pentru că toate preţurile la nivel naţional au crescut şi se pare că nu va fi singura creştere de anul acesta, dacă ne uităm la analiştii economici care ne spun că o creştere a preţului energie va fi de 98%. Nici nu vreau să mă gândesc la cetăţenii care au salarii sau pensii foarte mici cum vor trece această iarnă, pentru că fie că este vorba de centrala de apartament, care este pe gaze, unde s-a majorat şi acolo factura, fie că este vorba de sistemul centralizat, este practic acelaşi lucru: creşte factura fără oprire. Este o situaţie pe care Guvernul trebuie să o rezolve cât se poate de rapid”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.
Ea mai afirmă că, în lipsa unei strategii energetice la nivel naţional, municipiul Craiova ar putea ajunge curând în situaţia municipiului Deva, unde a fost închisă Termocentrala Mintia, iar oamenii au rămas fără căldură. (A.P.)