Primarul a decis cine plătește scaunele sparte din stadion

Ultimul meci al celor de la FCU Craiova de la Târgu Jiu a lăsat stadionul cu ceva mai puține scaune în tribune și cu pereții inscripționați cu mesaje ale ultrașilor echipei din Bănie. Toate cheltuielile cu repararea stadionului vor fi suportate însă de echipa gazdă, FCU Craiova, indiferent cine a produs acele pagube.

Stadionul Municipal din Târgu Jiu este puțin știrb de scaune în peluze unde lipsesc câteva zeci, dar mai sunt încă de numărat și cele sparte, care nu au fost aruncate de galeria rapidistă pe pisa stadionului dar nici nu mai pot fi folosite, știut fiind că ultrașii stau în picioare pe scaune. În plus pereții exteriori din anumite zone ale stadionului au fost redecorați cu mesaje ale fanilor olteni, unii dintre ei lăsând amintiri de artă stradală și în zonele interioare ale stadionului, dând astfel o idee bună pentru StradArt-ul de anul viitor care ar putea acoperii zecile de pereți de beton din structura arenei.

Conform protocoalelor semnate anterior meciului pagubele produse sunt suportate de echipa care a închiriat stadionul, la fel ca și în alte cazuri anterioare, scaune din peluze fiind rupte și de suporterii altor echipe care au jucat la Târgu Jiu. Potrivit primei evaluări a pagubelor au fost vandalizate 60 de scaune iar primarul Marcel Romanescu spune că acestea vor fi înlocuite pe cheltuiala clubului FCU Craiova: „Prejudiciul creat va fi suportat în totalitate de FCU Craiova. Ulterior, eu sunt convins că cei de la Craiova vor lua legătura cu galeria sau cu conducerea celor de la Rapid și vor recupera acea sumă pe care trebuie să o aloce pentru înlocuirea scaunelor de pe stadionul din Târgu Jiu. Vorbim de 60 de scaune care au fost vandalizate pe finalul meciului și ele trebuie înlocuite în aceleași condiții, cu aceeași culoare pentru că baza sportivă nu trebuie să fie afectată de ceea ce s-a întâmplat la acea partidă de fotbal”.

Cel mai probabil stadionul va arăta la fel și la următorul meci oficial, având în vedere că pagubele încă se evaluează. Prioritară va fi, probabil, ștergerea unor mesaje greu de reprodus, lăsate în interiorul stadionului de ultrașii celor de la FCU Craiova, care au înșelat vigilența polițiștilor comunitari și au pătruns în incintă, în noaptea dinaintea jocului cu Rapid, scriind urări pentru suporterii rapidiști.

Vizualizări: 2,380

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: