Primăriţă în 1960. Povestea Mariei Butaru de la Prigoria!

Maria Butaru, fost primar al comunei Prigoria, înainte de 1989, a fost desemnată, duminică, cetăţean de onoare al comunei pe care a condus-o timp de 15 ani. Actualul primar, Iuliana Iliescu i-a oferit o diplomă de onoare şi un coş cu flori.

Maria Butaru s-a născut în data de 5 mai 1925. Este o femeie scundă, foarte lucidă şi inteligentă. Fosta primăriţă din Prigoria s-a născut în Bengeşti Ciocadia, unde a copilărit, iar după aceea a venit în comuna Zorleşti ca salariată, căsătorindu-se cu Ion Butaru, silvicultor. Sătenii din comuna Zorleşti, aşa se numea comuna înainte de 1968, au ales-o preşedinta Consiliului Popular, fiind mereu realeasă până la comasarea comunei, cu Prigoria.

În fiecare an, în ultima duminică din luna august, au întâlnire fiii satului Zorleşti.

Duminică cu multe emoţii in glas, Maria Butaru s-a adresat locuitorilor în cadrul sărbătorii Fiii satului Zorleşti spunând ca în timpul cât a fost preşedintă a electrificat comuna în anul 1962, aducând lumina de la satul Cârligei, comuna Bumbeşti-Piţic, câţiva kilometri peste deal, când nici vorbă nu era de electrificarea comunelor. Stâlpii de lemn pentru electrificare i-a procurat din pădure ajutând-o un inginer de la Ocolul Silvic. “Aici, când am venit în satul acesta, era o primărie foarte mică cu un singur scaun şi am muncit cu dumneavoastră. Fără banii şi munca dumneavoastră nu puteam să facem ce se vede azi aici. Atunci era un loc pustiu, oamenii erau săraci şi terminaţi după război, bolnavi şi tocmai veniţi din spitale”, a povestit bătrâna. În acelaşi timp Maria Butaru a ridicat o şcoală şi o primărie, dar şi alte lucruri care erau necesare la nivelul comunei.

Galerie foto



Vizualizări: 2,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: