Primăria Câlnic extinde reţeaua de apă
Primăria Câlnic va demara în aceste zile lucrările de extindere a reţelei de apă potabilă în satul Pieptani. Spre sfârşitul lunii iulie vor putea fi racordate la reţea ultimele gospodării din comună, care nu beneficiau de apă curentă. Reţeaua de apă potabilă este gestionată de Serviciul Public de Gospodărie Comunală, iar localnicii plătesc 2,3 lei/mc. Autorităţile locale aşteaptă deschiderea liniilor de finanţare pentru a putea depune proiecte pentru investiţii noi, prioritară fiind introducerea canalizării pe toată raza comunei.
Extinderea reţelei de apă va fi făcută cu fonduri din bugetul local, lucrările urmând a fi demarate în câteva zile. „Până la sfârşitul săptămânii vom demara lucrările de extindere alimentare cu apă în satul Pieptani (şoseaua naţională). Mai sunt vreo 10 gospodării care nu sunt racordate la reţea. Sunt singurele, din cele aproximativ 1200 de gospodării de pe raza comunei, care nu beneficiază de aceste utilităţi. Lucrările vor fi finalizate în cel mult două săptămâni, urmând ca spre sfârşitul lunii gospodăriile să poată fi racordate la reţea şi montate apometrele”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.
Taxa de racordare este de 11 lei. „Reţeaua de apă este gestionată de Serviciul Public de Gospodărie Comunală, iar oamenii plătesc 2,3 lei/mc. Acelaşi costuri vor fi suportate şi de localnicii din Pieptani”, a mai precizat Dumitru Vulpe. Autorităţile locale aşteaptă deschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor pe fonduri europene pentru a demara noi investiţii. „Avem deja pregătit proiectul pentru canalizare, imediat ce se vor deschide liniile de finanţare îl vom depune. Ne interesează să rezolvăm această problemă cât mai repede. Toată comuna are nevoie de canalizare, însă astfel de investiţii nu se pot face decât cu fonduri europene, bugetul local nepermiţându-ne lucrări de o complexitate atât de mare”, spune primarul Vulpe.