Primar: O să urc în autocar niște oameni nemulțumiți să-i plimb prin județ
„După ce trece campania, o să urc în autocar niște oameni nemulțumiți să-i plimb prin județ”. O spune primarul din Rovinari, Robert Filip, după ce a văzut mai multe localități unde a făcut campanie electorală în ultimele săptămâni. Edilul se declară mulțumit de ce a făcut în ultimii patru ani în orașul Rovinari și vrea să le arate celor care nu sunt încântați de ce văd în oraș cum arată alte localități din Gorj. Filip se laudă că este campion la atragerea fondurilor europene, dar și la capitolul locuri de muncă ce au fost create în ultimii ani în oraș.
Mai în glumă, mai în serios, primarul Robert Filip a declarat că vrea să-i plimbe pe cei nemulțumiți de cum arată orașul Rovinari să vadă cum arată alte localități din Gorj. Astfel, crede Filip, aceștia își vor da seama cât de mult au evoluat lucrurile în Rovinari și cum alți edili nu au făcut mai nimic în ultimul mandat ca să schimbe fața localităților pe care le conduc.
“M-am plimbat în campania asta prin jumătate de județ. Cred că, cu zâmbetul pe buze, nici eu nu sunt perfect, și noi facem greșeli, după ce o să treacă campania asta, o să urc într-un autocar niște oameni din Rovinari care mai sunt totuși nemulțumiți și o să-i plimb prin județ, să vadă alte localități, să vadă unde sunt alte localități și unde suntem noi astăzi ca și oraș”, a spus Filip, la Accent TV.
Edilul a adăugat că a reușit să atragă investitori într-un singur mandat și să înființeze în oraș în jur de 1.500 de locuri de muncă. „Nu pot spune că suntem perfecți, că am făcut tot ce trebuia, dar Rovinari a făcut în patru ani atâtea locuri de muncă câte nu a făcut tot județul la un loc. Și le putem aduna. Lucrul acesta se găsește la ce se întâmplă economic pe piața imobiliară din Rovinari. Toate lucrurile s-au triplat. Nu s-a întâmplat că noi am dormit. Suntem campioni la fonduri. Sunt date publice”, a mai declarat Robert Filip.