Primar din Gorj dezamăgit de cum decurge PNRR

Un primar din județul Gorj se arată nemulțumit de cum se desfășoară PNRR. Edilul din Țicleni, Constantin Radu, se plânge de faptul că se cer foarte multe clarificări pe proiecte și se trage de timp. Autoritățile au fost nevoite să contracteze o firmă de consultanță pentru că altfel nu s-ar fi descurcat.

Primăria orașului Țicleni a reușit să obțină finanțare prin PNRR pentru reabilitarea energetică a două blocuri. A fost motiv de bucurie pentru autoritățile locale crezând că în scurt timp vor face o schimbare în oraș, o dată cu reabilitarea celor două imobile, însă nu a fost deloc așa.

”Sunt foarte dezamăgit de cum se desfășoară lucrurile prin PNRR. Deși am prins reabilitarea a două blocuri, treaba se lungește până la anul din ce văd eu. Ne cer clarificări peste clarificări și nu cred că ne încadrăm să facem licitația anul acesta la cum merg lucrurile și noi care speram să și dăm drumul la lucrări”., a precizat primarul Radu Constantin.

Autoritățile din Țicleni au contractat și o firmă de consultanță în speranța ca specialiștii vor rezolva problema mult mai repede. ”Am făcut contract cu o firmă de consultanță pentru că ne cere foarte multe lucruri și nu ne descurcăm. E bine că acest serviciu este eligibil în proiect. Nu știu de ce tărăgănează așa, probabil au alte priorități.  Eu am de reabilitat un bloc de garsoniere, un bloc de apartamente, ambele prevăzute cu stații de încărcare și panouri fotovoltaice. Chiar ne dorim să schimbăm fața orașului dar batem pasul pe loc”, a mai spus Radu Constantin.

Vizualizări: 994

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: