Prepară rapid zacuscă de fasole boabe
Zacusca de fasole este o reţetă veche pe care bunicii o preparau mereu dar acum se găseşte şi la supermarket. Dacă preferaţi să aveţi în cămară zacusca preparată acasă puteţi alege această reţetă simplă şi rapidă.
Ingredientele sunt simple şi uşor de găsit la piaţă sau în cămara celor gospodari.
Ingrediente:
3 kg ardei kapia
3 kg gogoşari
1 kg fasole boabe
1 kg ceapă
1 kg morcovi
o ţelină
500 ml ulei
450 g pastă de roşii
sare şi piper
Mod de preparare: Coaceţi ardeii şi gogoşarii şi puneţi la fiert şi fasolea. Morcovii şi ţelina se rad pe răzătoare mare şi se fierb cam o jumătate de oră cu ceapa tocată mărunt, uleiul şi o cană mare de apă.
Curăţaţi ardeii şi gogoşarii, daţi-i prin maşina de tocat, adăugaţi morcovii, ţelina şi ceapa şi mai fierbeţi totul o jumătate de oră. La final, o ploaie de fasole fiartă şi trecută prin aceeaşi maşină de tocat, pasta de roşii, sarea şi piperul se vor adăuga pentru a finaliza această zacuscă.
Se mai fierbe totul doar câteva minute, până când amestecul devine omogen. Puneţi apoi zacusca la păstrare în borcane şi le sterilizaţi.