„Am fost ofiţer de artilerie, am tras cu tunuri, cu aruncătoare, asta a fost meseria mea, am sprijinit trupele celelalte în luptă. Viaţa mi-a fost în pericol în sute de momente, dar nu m-am gândit nicio clipă la mine ci la binele camarazilor mei”, îşi începe povestea colonelul în retragere Gheorghe Colac. Pentru acesta viaţa a fost mereu un câmp de luptă deschis, dar a trăit mereu cu speranţa că nu va fi el cel răpus înainte de vreme. La cei 84 de ani ai săi, Gheorghe Colac nu ratează nicio manifestare prilejuită de Ziua Armatei şi povesteşte cu regret despre vremurile care au trecut.

Chiar dacă au trecut 43 de ani de când a lăsat armata pentru a se dedica familiei, Gheorghe Colac îşi aduce şi azi aminte de zilele petrecute pe frontul de luptă, de greutăţile pe care le întâmpina oră de oră dar mai ales de momentele de glorie de care se bucura ori de câte ori inamicul era la pământ. Îşi păstrează şi acum uniforma de vânător de munte, dar şi decoraţiile cu care vine în fiecare an în Piaţa Prefecturii la depunerea de coroane. „Nu am lipsit în nici un an, mereu suntem prezenţi aici, depunem coroane pentru fraţii noştri care au căzut pe câmpul de luptă. Costumele astea sunt din era mea, cu ele o să mă duc în mormânt, ele mă reprezintă”, a declarat Gheorghe Colac.

În armată fiind, colonelul a străbătut fiecare colţişor din ţară, a apărat fiecare graniţă pentru ca inamicul să stea departe de patria lui. „Toţi Carpaţii sunt călăriţi. Atunci se foloseau foarte mult caii. Era greu, nu doresc la nimeni, frig, îngheţ, fără hrană. Vremuri grele, acum nu mai e aşa. Care armată mai e acum, aia din Afganistan”, a mărturisit Gheorghe Colac.

Nici măcar după retragere, Gheorghe Colac nu şi-a regăsit liniştea la care visa. Acesta a fost în continuare căutat de superiorii săi ca dovadă a meritelor avute. „Nu am fost lăsat în pace nici atunci. Primul secretar de aici de la Gorj a solicitat la generalul meu un cadru militar, a zis că nu are pe niciunul şi m-a dat tot pe mine care era la pensie. Am fost numit directorul pieţelor pe municipiu”, a mărturisit colonelul. Acum, la bătrâneţe, se bucură de cei doi copii ai săi dar mai ales de cei trei nepoţi căror le povesteşte ororile războiului. „Fiica mea e medic la Salvare, iar băiatul lucrează tot la spital. Nepoţica cea mică are trei ani. Sunt mulţumit de ceea ce am, chiar şi de pensie dacă rămâne aşa”, a declarat Gheorghe Colac, colonel în retragere.