Popete a reziliat contractul şi a revenit la Pandurii
Pandurii beneficiază din acest retur şi de serviciile lui Florin Popete. Fundaşul dreapta care a părăsit echipa surprinzător în vară, după ce avusese o serie de evoluţii foarte bune, a revenit ieri la Târgu Jiu după ce reziliase contractul cu FCM Târgu Mureş. Dorit de antrenorul Petre Grigoraş care a rămas doar cu un fundaş dreapta în lot, Popete a şi plecat la munte cu echipa.
Popete a revenit de ieri la antrenamente cu Pandurii după ce a fost marginalizat şi trimis la echipa a doua de cei de la FCM Târgu Mureş. Deşi la Târgu Jiu nu dezamăgise înainte de plecare, faptul că Ionuţ Badea i-a spus că are un titular şi nu se va baza pe serviciile sale l-a făcut să plece. Singurul gorjean din lot la momentul respectiv a ales să joace la sute de kilometri de casă în loc să stea pe bancă la Târgu Jiu, dar nici la Târgu Mureş nu a avut mai mult noroc. Motivele pentru care a fost trimis la echipa a doua a mureşenilor au fost aberante, faptul că l-a salutat pe teren pe fostul antrenor Eugen Neagoe, şi nu au avut nici o legătură cu evoluţia sa pe teren. Popete s-a antrenat ieri cu lotul şi a fost cooptat deja pentru cantonamentul de la Poiana Braşov.
Cu toate că nu a semnat încă un nou contract cu Pandurii Târgu Jiu, Popete a spus că nu se cramponează de o semnătură: „Am revenit acasă, nu mai am probleme cu cei de la Târgu Mureş, am reziliat contractul. Nu am semnat cu Pandurii, dar nu mă cramponez de o semnătură. Probabil voi semna după revenirea din cantonament”.
Antrenorul Petre Grigoraş a acceptat revenirea jucătorului pentru că nu are concurenţă pe postul de fundaş dreapta, acolo unde evoluează doar Gabi Matei în acest moment, tot pe acelaşi post fiind cooptat în lot şi un tânăr de la echipa a doua, Marian Pleaşcă.
Tehnicianul a precizat ieri că după plecarea lui Gabi Matei la Steaua va avea nevoie de un jucător cu experienţă pe post: „Florin Popete este de azi jucătorul nostru. Nu ştiu pe cât timp va semna dar e clar jucătorul echipei Pandurii”.