Ponta: Dacă moţiunea trece, Iohannis numeşte premierul!

Deputatul Victor Ponta a venit duminică la Grupul PSD, afirmând că vrea să-şi spună punctul de vedere în faţa parlamentarilor social-democraţi.  „Eu sunt membru al Grupului PSD, nu m-a exclus nimeni din Grupul PSD, sunt deputat PSD şi am venit alături de colegii mei să îmi spun punctul de vedere. Eu sper că PSD nu declanșează războiul nuclear împotriva PSD. Întotdeauna există loc de dialog până în ultima secundă”, a declarat Ponta, înainte de a intra în sala Grupului PSD. El a adăugat că această moţiune este o greşeală. „Depunerea efectivă a moţiunii e un război atomic în care va pierde PSD şi va câştiga preşedintele Iohannis. Mai e timp. Vă spun în numele premierului că dacă moţiunea nu îndeplineşte numărul, Sorin Grindeanu va discuta cu conducerea PSD şi ALDE cum se formează Guvernul Grindeanu 2”, a declarat Victor Ponta. Dacă moţiunea va trece, atunci „singura persoană care va putea numi premierul este Iohannis”, a afirmat Ponta.

Vizualizări: 3,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: