Poliția anunță controale ample pe șosele. Este vizat transportul de marfă și persoane!

Având în vedere frecventele încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare, referitoare la transportul rutier public de marfă şi persoane, în perioada 14 – 20 mai a.c., poliţiști din cadrul I.P.J. Gorj vor desfășura activităţi specifice de control în trafic, în scopul prevenirii şi combaterii nerespectării normelor legale privind acest gen de transporturi.

În această perioadă poliţiștii vor organiza o serie de acţiuni în trafic, potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL) în cadrul campaniei  preventive ,,TRUCK & BUS”, care are ca scop prevenirea și combaterea încălcării normelor legale privind efectuarea transportului rutier public de mărfuri şi persoane pe rute interne şi internaţionale.

Din analizele efectuate de polițiști, privind transportul rutier public de marfă şi persoane, s-a constatat că principalii factorii care conduc la încălcarea normelor rutiere sunt următorii:

-  nerespectarea sau ignorarea normelor rutiere;

- depăşirea numărului de ore de conducere neîntreruptă, pentru efectuarea unor curse la intervale de timp redus, fără respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu;

- încălcarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, motivat de necesitatea  respectării graficelor de circulaţie, cu ore fixe de plecare sau sosire;

- depăşirea numărului de pasageri transportaţi, care conduce, în cazul producerii unui accident rutier, la creșterea numărului de victime;

- supraîncărcarea autovehiculelor destinate transportului de marfă, prin depăşirea maselor maxime autorizate, sau neasigurarea corespunzătoare a mărfurilor transportate;

 Obiectivele urmărite în cadrul acestor acțiuni, sunt:

- depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane

- prevenirea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe;

- verificarea utilizării centurilor de siguranţă;

- verificarea respectării perioadelor de conducere şi de odihnă;

- suspendarea dreptului de circulație a autovehiculelor cu defecţiuni tehnice grave;

- verificarea respectării dimensiunilor de masă şi gabarit;

- verificarea respectării capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane;

- verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorie de răspundere civilă auto;

- respectarea normelor impuse transportului mărfurilor periculoase;

- verificarea respectării normelor de siguranţă rutieră.

Sursa: Comunicat de presă IPJ Gorj

Vizualizări: 4,428

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: