Polaris reia curăţenia la Târgu Jiu. Poteci printre gunoaie
Firma de salubritate Polaris a reluat ridicarea deşeurilor în două cartiere din Târgu Jiu, după ce s-au mai achitat din restanţe. Mai sunt însă şi asociaţii care nu au fost de acord să semneze un angajament de plată cu firma de salubritate şi să scape de gunoaie. Polaris a reuşit să recupereze din datorii, însă debitele rău-platnicilor depăşesc 2 milioane de lei numai la Târgu Jiu.
Gunoaiele au început să dispară din cartierele Teilor şi Plopilor. „Nu suntem rău intenţionaţi. Vrem doar să recuperăm aceşti bani. Au fost asociaţii de proprietari care au mai achitat din datorii. Noi am reluat activitatea în zona Teilor şi în zona Colegiului Naţional «Spiru Haret». Sperăm să reluăm activitatea şi în restul oraşului şi oamenii să înţeleagă că şi acest serviciu trebuie să fie plătit. Noi nu vrem decât să recuperăm aceste sume de bani pentru a investi în sistemul de salubrizare din Târgu Jiu”, a explicat Luis Popa, directorul Polaris.
Unde sunt banii?
Reprezentanţii Polaris vor mai duce muncă de lămurire cu preşedinţii asociaţiilor din oraş pentru a-i convinge să mai plătească din debite şi să încheie un angajament de plată. În cinci cartiere, ghenele s-au dovedit neîncăpătoare. Mulţi dintre oameni susţin că au achitat datoriile către asociaţie, însă, undeva, s-a blocat totul. „Nu am văzut aşa ceva pe nicăieri. Sunt mormane de gunoaie. Şi la Lido este dezastru. Noi avem aici peste 100 de milioane de lei vechi datorie, la două blocuri. Mai departe, sunt datorii de peste 400 de milioane. Noi avem pensie mică. Din banii ăştia, tragem de la gură şi plătim gunoiul. Noi nu ştim unde se duc banii noştri”, a declarat o târgujiancă.
„Dau gunoaiele la o parte”
Tot cei de la Polaris vin să facă poteci printre gunoaie chiar dacă nu le ridică, susţine Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărire din cadrul Primăriei Târgu Jiu: „Nu e justificat şi nici nu e normal, în primul rând, să intrăm cu serviciile de măturat să strângem deşeurile care provin de aici. Cei de la Polaris au înţeles acest lucru şi au făcut echipe care merg în aceste zone oprite şi dau gunoaiele la o parte”.
ÎNCASĂRI
După acest demers, firma de salubritate a mai reuşit să recupereze din datorii. Chiar şi aşa, sumele pe care le are de primit sunt importante. Numai la nivelul municipiului Târgu Jiu, asociaţiile de proprietari trebuie să achite 2,3 milioane de lei, în timp ce gospodăriile şi firmele din judeţ au datorii de peste 2 milioane de lei.