Evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului 2018

Societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris, în primul semestru al anului 2018, prime brute în valoare de 5,04 miliarde lei, din care 79% reprezintă prime brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale (3,97 miliarde lei), iar 21% sunt prime aferente asigurărilor de viață (1,07 miliarde lei).

Îmbunătățirea indicatorilor de solvabilitate a societăților de asigurare a continuat și pe parcursul primelor șase luni ale anului. La sfârșitul lunii iunie a anului 2018, toate societățile de asigurare îndeplineau atât cerințele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum și cerințele minime de capital (MCR), astfel că ratele SCR și MCR, la nivelul pieței (calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerințele de capital și valoarea totală a necesarului de capital) au înregistrat valori supraunitare.

În primul semestru al anului 2018, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți din cele 29 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2018.

Număr de contracte

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a fost de 14.973.036, în creștere față de anul precedent cu aproximativ 6%.

Indemnizații brute plătite

Societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2.436.170.733 lei, astfel:

  2.346.346.150 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creștere cu 20% față de perioada similară a anului 2017 (1.958.217.305 lei);

 89.824.583 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere cu circa 20% comparativ cu semestrul I 2017 (74.656.797 lei).

Solvabilitate II

Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,10 miliarde lei, în creștere cu 2,60% comparativ cu valoarea înregistrată în semestrul I al anului 2017.

Asigurări de locuințe

Pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative), în primele șase luni ale anului 2018 s-a consemnat o creștere a primelor brute subscrise de aproximativ 3,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

 Piața RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul semestru al anului 2018, a atins valoarea de 1,84 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (1,919 miliarde lei) reprezintă asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a scăzut, în primele șase luni ale anului, cu aproximativ 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 604 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primul semestru al anului 2018 a crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu 5,23%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 5,87%.

Decontarea directă

În primul semestru din anul 2018, asigurătorii RCA au încheiat un număr de 169.578 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 12.282.670 lei.

Sucursale

În primele șase luni ale anului 2018, sucursalele au cumulat prime brute subscrise în valoare de 361,36 milioane lei, în scădere cu aproximativ 1% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Brokerii de asigurări

În urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare și/sau reasigurare, la data de 30.06.2018, se constată o scădere procentuală față de aceeași perioadă a anului 2017 a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață, de 1,73%, de la 3.178.840.312 lei la 3.123.895.838 lei.

Vizualizări: 759

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: