Cauti o agentie SEO? Iata ce ar trebui sa includa serviciile sale
Daca iti doresti ca site-ul tau sa aiba un trafic organic mai mare si sa se bucure atat de vizibilitate online, cat si de o crestere a conversiilor, ai nevoie de serviciile unei agentii SEO. Insa, avand in vedere faptul ca multi se autoproclama "specialisti SEO" fara a fi capabili sa ofere servicii de calitate, trebuie sa fii foarte atent cu ce agentie SEO decizi sa colaborezi. Pentru a face o alegere corecta, este important sa fii bine informat cu privire la sarcinile si responsabilitatile pe care ar trebui sa le indeplineasca o asemenea agentie pentru ca site-ul tau sa ocupe cele mai bune pozitii in motoarele de cautare. Iata care sunt acestea:
1) Inainte de a incepe munca de optimizare in sine, o agentie SEO trebuie sa inteleaga obiectivele tale de business
Inca de la prima intalnire cu aceasta, o agentie SEO ar trebui sa iti puna o intrebare importanta: "Ce doriti sa obtineti cu ajutorul serviciilor SEO?". Raspunsul la aceasta intrebare va determina modul in care agentia va concepe strategia SEO pe care o va derula pentru site-ul tau. Iata cateva posibile raspunsuri care vizeaza obiectivele unui business online:
- mai mult trafic organic pe site
- cresterea vanzarilor
- cresterea ratei de conversie
- mai multa vizibilitate in mediul online
- construirea de brand awareness
Strategia pe care o va aborda agentia SEO de-a lungul colaborarii cu un client depinde in mod fundamental de intelegerea clara a obiectivelor de business, SEO neavand niciun sens daca nu duce la atingerea acestora.
2) Efectuarea unui audit pe baza caruia o agentie SEO identifica punctele slabe si punctele forte ale site-ului din punct de vedere al optimizarii SEO
Primul pas pentru o strategie SEO solida este realizarea unui audit care ajuta agentia SEO sa traga o concluzie valida cu privire la nivelul actual de optimizare al site-ului. Utilizand mai multe tool-uri de specialitate, aceasta va analiza urmatoarele elemente ale site-ului:
Analiza si research de cuvinte cheie
Analiza on-page (meta taguri, headinguri, denumirea imaginilor si tagurile Alt)
Starea indexarii (pagini incluse/excluse, redirecturi de URL-uri, prezenta fisierului robots.txt si a sitemap-urilor XML si HTML)
Analiza off page (profilul de backlinkuri al site-ului)
Meniul de navigare si structura URL-urilor
Continutul
Nivelul de optimizare pentru dispozitive mobile
Elemente de web design care influenteaza experienta de navigare a vizitatorilor
Viteza de incarcare a site-ului si alte aspecte tehnice
3) Optimizare on page si off page
Un specialist dintr-o agentie SEO profesionista va sti cum sa efectueze optimizarea on-page pe baza cuvintelor cheie identificate in research-ul din audit, in asa fel incat sa obtina cele mai bune pozitii in Google, precum si sa atraga cat mai multi vizitatori care sa fie convertiti in clienti, cumparand produsele sau serviciile de pe site-ul tau. Excesul de cuvinte cheie, cunoscut si sub numele de “keyword stuffing” este o tehnica iesita din uz, care poate face mai mult rau site-ului tau. Astfel, o optimizare on-page facuta ca la carte presupune crearea de meta-taguri care respecta recomandarile Google si un continut de calitate, relevant si atractiv pentru utilizatori.
Pe langa optimizarea on page, o agentie SEO profesionista va acorda maxima importanta si optimizarii off-page, aceasta avand ca fundament construirea unui profil solid de backlinkuri care sa aiba ca suport scrierea de articole de blog, comunicate de presa si advertoriale si publicarea acestora pe site-uri cu autoritate. Pentru algoritmii Google, backlinkurile reprezinta unele din cele mai importante criterii pe baza carora acesta listeaza site-urile in paginile sale de rezultate. Deoarece backlinkurile sunt atat de importante si au un impact atat de mare asupra pozitiilor unui site in motoarele de cautare, aceasta tehnica SEO este de multe ori utilizata in mod abuziv sau abordata incorect.
Un profil solid de backlinkuri de calitate, construit pe site-uri cu autoritate, ar trebui sa fie rezultatul firesc al unui continut atractiv si relevant pentru utilizatori. Atunci cand un website ofera plus-valoare si un continut util pentru vizitatorii sai, alte site-uri vor face trimitere catre acesta prin intermediul unui backlink care conduce catre pagina continutului respectiv. Daca backlinkurile folosesc ca ancora cuvintele cheie targetate de catre site-ul sursa, acest lucru conduce catre o crestere a pozitiilor in Google pentru site-ul respectiv.