PNL Gorj și-a suspendat un primar
Primarul din Albeni a pierdut sprijinul colegilor din Partidul Național Liberal! Ionuț Stan a fost suspendat de către conducerea organizației politice. Înainte de a se lua această decizie, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora la viitoarele alegeri locale, liberalii vor merge pe mâna unui alt candidat: recenta „achiziție”, sindicalistul Cristi Aldescu.
Aldescu este noul președinte al organizației PNL Albeni și tot el este cel care a dezvăluit informația despre suspendarea lui Ionuț Stan. Chiar dacă nu a recunoscut, cu subiect și predicat, Aldescu a lăsat să se înțeleagă faptul că are o contribuție în suspendarea din Partidul Național Liberal a lui Stan.
„Am spus, nu merg alături de primarul comunei Albeni. Bineînțeles că decizia au luat-o cei de la conducerea partidului. A fost suspendat până când își va rezolva problemele pe care le are în instanță, cât va dura, nu se știe. Ideea este că a încercat să vină la partid sau să aducă pe altcineva, dar a fost respins”, a declarat președintele PNL Albeni, Cristi Aldescu.
Ionuț Stan este cercetat pentru fapte de corupție. El este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni: trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și divulgarea unor informații secret de serviciu, nedestinate publicității.